Există multe lucruri pe care le trecem cu vederea. De la un fapt mărunt până la unul mai important, de la o factură neplătită la timp până la un lucru important pentru noi pe care îl amânăm din varii motive. Şi toate acestea se adună undeva în adâncul minţii noastre, prind rădăcini şi rămân acolo, amintindu-ne cu regularitate că mai avem atât de multe de tăiat de pe listă.
Iar zilele încep cu acest sentiment, că suntem încărcaţi, obosiţi, că nu avem timp de nimic. Efectul? Lăsăm şi mai multe lucruri deoparte. Trecem, grăbiţi, peste cele mai importante aspecte ale vieţii noastre, adesea amestecându-le cu cele care sunt urgente, dar deloc esenţiale.
Ne privim în oglindă dublul. Acela este dublul nostru cel mai accesibil, cel mai la îndemână, cel căruia îi ajustăm ba o sprânceană, ba un rid, ba pălăria, ba cravata. Sunt lucruri pe care le facem zi de zi pentru dublul nostru pe care îl vedem în toate suprafeţele care ne reflectă ceea ce văd şi ceilalţi.
Dar noi ştim, aşa cum ştiu şi ceilalţi, că suntem înainte de orice oameni, suflete, conştiinţe. Că dublul interior e cel care ar trebui să conteze cel mai mult, că dacă trebuie făcute ajustări, atunci cele care contează cel mai mult sunt cele interioare.
De la întrebări pe care le amânăm până la răspunsurile de care ne temem. De la decizia de a face totul la timp până la răbdarea de a înţelege. Ce înseamnă să fii un om bun? Şi ce înseamnă să fii un profesionist? Unde există aceste definiţii ideale pe care să le urmăm cu sfinţenie? Le ştim, iar fiecare moment în care ne-am prefăcut că le uităm a echivalat cu un compromis faţă de noi înşine, faţă de meseria pe care o face fiecare dintre noi.
Trecem prin schimbări în fiecare zi. Sistemul legislativ încă nu e blând cu noi. Modificările-surpriză nu ne-au iertat aşa cum ne-am fi dorit. De multe ori ne-am văzut nevoiţi să ridicăm din umeri fiindcă răspunsul părea desprins din filmele science-fiction. Alteori, nu puţin ne-a lipsit, nu-i aşa, să vrem să ne punem mâinile în cap, neputincioşi în faţa unei situaţii pe care nu am ştiut cum să o rezolvăm.
Dar să nu uităm cum ne-am simţit atunci când, după grele încercări, rezolvarea a fost de partea noastră. Când am avut ultimul cuvânt sau când ziua s-a încheiat cu felicitări. Când am descoperit că există căi simple şi totodată corecte de a afla rezolvarea. Când pe malul celălalt am ajuns fără niciun compromis.
Ce înseamnă să fii un profesionist în adevăratul sens al cuvântului? Înseamnă, în primul rând, să fii un om bun. Iar de acolo, de la dublul interior, ajustat pentru a nu face compromisuri în viaţa de zi cu zi, pornesc toate celelalte. Listele amânate dispar. Sarcinile grele sunt tăiate de pe listă. Ordinea şi conştiinţa fiecărei decizii devin argumente solide şi sprijin real pentru fiecare pas pe care îl facem.
Să punem întrebările potrivite. Să deprindem responsabilitatea de a afla, de a nu renunţa, de a încerca din nou. Să ştim cine suntem, unde ne situăm, care ne sunt drepturile şi cum să le apărăm, indiferent de profesia pe care am ales-o. Şi, în plus, să avem întotdeauna răbdarea de a înţelege.