Social News
”Caravana Profilaxiei”, ajunsă la a XIII-a ediţie – Consultaţii stomatologice gratuite la Iaşi

Ieşenii vor primi consultaţii gratuite, produse de igienă orală, precum şi broşuri informative despre igiena orală în punctele special amenajate în mai multe zone din municipiul reşedinţă, în cadrul „Caravanei Profilaxiei afecţiunilor stomatologice”, eveniment ajuns la a cea de-a XIII-a ediţie.
Preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi Iaşi, prof univ dr Norina Forna, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că aproximativ 50.000 de persoane au beneficiat de consultaţii gratuite în cadrul ediţiilor de până acum derulate în cadrul Caravanei Profilaxiei.
„Am privilegiul şi, totodată, bucuria de a deschide la Iaşi porţile ‘Caravanei profilaxiei afecţiunilor stomatologice’ ediţia a XIII-a, proiect ce va actualiza starea de sănătate orală şi generală a ediţiilor anterioare. Datele adunate vor constitui un proiect, respectiv, program naţional, în cadrul Ministerului Sănătăţii. Importanţa monitorizării educaţiei medicale în şcoli şi grădiniţe privind aplicarea mijloacelor de profilaxie este un obiectiv major dedicat dezvoltării programelor educaţionale de igienă orală concentrate şi pe formarea unor practici sanogene a copilului şi familiei. Totodată, monitorizarea afecţiunilor generale reprezintă un obiectiv important în acest screening întrucât are un impact major asupra stării de sănătate orală”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi Iaşi.
Pe lângă rolul educativ şi profilactic, Caravana Profilaxiei îşi propune să elaboreze o statistică care să reflecte starea de sănătate orală a populaţiei.

-
Asul de trefla3 săptămâni ago
De ce rom și nu țigan?
-
Programe Sociale6 zile ago
MMFTSS: Două mii de comune vor beneficia de finanţare din fonduri UE pentru incluziune socială şi reducerea sărăciei
-
Asul de trefla3 săptămâni ago
Anuța Brânzan, supravieţuitoarea deportării din Transnistria
-
La zi2 săptămâni ago
Ziua internaţională a femeii – 8 Martie