Connect with us

Sanatate

Cadrul normativ de implementare a Programului naţional de îngrijiri paliative în unităţi cu paturi, la domiciliu şi în ambulatoriu, adoptat

Guvernul a aprobat, prin ordonanţă, cadrul normativ pentru implementarea Programului naţional de îngrijiri paliative în unităţi cu paturi, la domiciliu şi în ambulatoriu, şi derularea acestuia prin casele de asigurări de sănătate, în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului.

Potrivit unui comunicat al Executivului, prin ordonanţa adoptată se creează cadrul legal pentru ca adolescenţii şi adulţii tineri, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 21 de ani, să poată beneficia de servicii medicale acordate atât în spitalele de adulţi (în zonele în care nu există acces la servicii medicale de pediatrie), cât şi în cele de copii (pentru copiii cu afecţiuni speciale aflaţi în monitorizare în spitalele de copii, care depăşesc vârsta majoratului).

Prin acelaşi act normativ, se prorogă, până în anul 2027, termenul de aplicare a prevederilor cu privire la contribuţia personală, care ar trebui suportată de către persoanele asigurate, pentru serviciile acordate în ambulatoriul clinic de specialitate şi ambulatoriul paraclinic de specialitate din unităţile private.

Totodată, ordonanţa modifică criteriile de prioritizare în baza cărora se poate iniţia procesul de negociere a contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, pentru asigurarea accesului bolnavilor la medicamente inovative, astfel încât să se urmărească accesul prioritar la medicamentele care generează economii la bugetul FNUASS.

Alte prevederi vizează asigurarea coordonării tehnice şi metodologice pentru implementarea şi derularea programelor naţionale de sănătate curative cu participarea experţilor coordonatori de program.

De asemenea, au fost corelate unele dispoziţii din Legea nr. 95/2006 cu prevederile Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului (PNCC), pentru sursa de finanţare a serviciilor de monitorizare acordate persoanelor cu boli oncologice.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință