Conectează-te cu noi

Social

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi se va desfăşura în 66 de locaţii

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă se va desfăşura vineri în 66 de locaţii la nivelul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, potrivit unui comunicat de presă.

Bursa se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung. De asemenea, se urmăreşte creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.

Toţi cei prezenţi vor afla de la organizatori, respectiv de la reprezentanţii agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, informaţii referitoare la facilităţile oferite de Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă despre măsurile active, stimulente, prime oferite angajatorilor şi persoanelor înregistrate în baza de date a ANOFM, dar şi despre cursurile de formare profesională organizate în regim propriu sau prin furnizorii de servicii specializate, acreditaţi.

Prin intermediul celor două burse naţionale organizate în anul 2022, în primăvară (20 mai 2022), pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi în toamnă (14 octombrie 2022), pentru absolvenţii de învăţământ, precum şi burse la cererea pieţei muncii locale, au fost ocupate peste 9.000 persoane.

Continuă să citești
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015