Legislatie

Bonificaţie de 3% pentru contribuabilii buni-platnici

Plătitorii de impozit pe profit şi de impozit pe venitul microîntreprinderilor beneficiază, de la 1 ianuarie 2024, de o bonificaţie de 3% din impozitul pe profit, respectiv din impozitul pe venit, dacă achită anticipat impozitul trimestrial datorat, sub rezerva îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege, potrivit unui proiect iniţiat de parlamentarii PNL, adoptat luni de Senat.

„Propunem ca toţi contribuabilii buni-platnici, plătitori de impozit pe profit sau de impozit pe venitul microîntreprinderilor, care în ultimul an au achitat impozitul datorat trimestrial/plata anticipată până la termenele scadente şi care la data de 1 ianuarie 2024 nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, să beneficieze de o bonificaţie de 3% exclusiv pentru realizarea de investiţii prevăzute în Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărâre a Guvernului, respectiv Grupa 1 – Construcţii; Grupa 2 – Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii, precum şi pentru susţinerea învăţământului profesional-dual. Bonificaţia de 3% poate fi utilizată de către contribuabil şi pentru cofinanţarea unei/unor investiţii mai mari decât valoarea bonificaţiei, sub condiţia să facă parte din categoriile de investiţii prevăzute de prezenta lege”, subliniază iniţiatorul în expunerea de motive la propunere legislativă pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Potrivit expunerii de motive, din punct de vedere bugetar, impactul măsurilor propuse va fi pozitiv pe termen scurt, mediu şi lung.

„Bonificaţia va stimula conformarea fiscală voluntară şi va asigura finanţarea trimestrială a bugetului de stat (impact bugetar pozitiv asupra finanţării deficitului bugetar şi asupra dinamicii datoriei publice, inclusiv prin diminuarea cheltuielilor cu dobânzile în sarcina datoriei publice; bonificaţia acordată se utilizează exclusiv pentru finanţarea investiţiilor în construcţii, dotări, capitalizare, creşterea producţiei şi formarea forţei de muncă. Aşadar, impactul este pozitiv asupra creşterii economice şi asupra dinamicii PIB; descurajează operaţiunile de optimizare fiscală şi stimulează conformarea fiscală voluntară a agenţilor economici din România”, se arată în expunerea de motive.

Proiectul va fi dezbătut şi supus votului plenului Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional în acest caz.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version