A trecut prin multe momente menite s-o doboare. A plâns în fața lor, le-a stat împotrivă sau, pur și simplu, le-a întors spatele. Pe toate a reușit să le transforme în experiențe de viață.
„Sunt Alina Călin, medic rezident Chirurgie Generală, de etnie romă”. Simplu și la obiect – așa se prezintă, fără a-și ascunde zâmbetul cel frumos. Te pierzi în ochii ei verzi și parcă nici nu știi cum să mai continui discuția. Tonul ei sună atât de calm și de natural, încât te dezarmează.
Din familia ei, neam de ursari din Podu Iloaiei, județul Iași, e a treia soră – din cinci frați – care are studii superioare.„Mama e casnică, tata pensionar, fost șofer de curse lungi. Familia m-a susținut foarte mult. Dar și spiritul de competiție m-a ajutat să ajung până aici – pentru că, de întâlnit, am întâlnit multe obstacole, din cauza etniei. De multe ori, în clasele I-VIII, mă întorceam de la ore plângând. Unii copii veneau de acasă învățați să discrimineze și nu știau să facă singuri diferența dintre bine și rău”, povestește Alina. A avut multe momente în care a vrut să renunțe, mai ales atunci când, inclusiv din partea profesorilor, avea parte de priviri încruntate și de jigniri.
Salvarea a venit de la prietena cea mai bună, care i-a fost colegă de bancă, model și competitor. „Mie mi se spunea Jumi, iar ea era Juma. Eu țigancă, ea româncă. Un om foarte educat, care nu judeca pe nimeni după etnie, religie sau statut social. Ea învăța cel mai bine din clasă și a fost un exemplu pentru mine, care nu puteam să fiu mai prejos”, zâmbește Alina. Unii profesori au vrut să le schimbe din bancă, deoarece o acuzau pe Jumi că ar copia de la Juma. „Lucru puțin probabil, având în vedere că eram în prima bancă, lângă catedră. M-au mutat o perioadă, dar plângeam una după alta. În timpul acela am dat multe lucrări și s-a dovedit că luam notele pe merit. Așa că, la intervenția mamei colegei mele, m-au mutat înapoi”. Juma este acum la master la Cambridge, iar Jumi e singura din generația ei care a dat la Medicină.
Alina a urmat liceul la Iași, la profilul de învățători-educatori. Colegilor le-a spus de la început că este de etnie romă și nimeni n-a fost deranjat. Surprize neplăcute au venit, însă, tot din partea unor profesori. „Voiam să știu de ce am fost nedreptățită la o lucrare la limba română. Am întrebat-o pe doamnă și mi-a zis: Uite așa, că nu te suport, pentru că ești țigancă!”. Lumea i s-a dărâmat atunci, ca în multe alte dăți. Însă, Alina a avut mereu puterea și curajul de a-și clădi și reclădi visele. Și-a avut, de asemenea, și lipici la oameni care s-o ajute să redreseze balanța, care s-o încurajeze și care să creadă în ea.
Nimic nu părea s-o abată pe Alina de la drumul pe care și-l creionase în minte. Planurile s-au schimbat, însă, în clasa a XII-a, atunci când un accident teribil prin care a trecut fratele ei mai mare a făcut, parcă, o conexiune cu viitorul. „A fost nevoie de spitalizare și de intervenții chirurgicale, iar din dorința de a-l vedea bine pe fratele meu, m-am hotărât să dau la Medicină. Atunci a fost primul impuls și visul a devenit, apoi, realitate. De la an la an, simțeam nevoia să citesc și mai mult, să aprofundez în domeniu, dar nu ca să obțin o notă bună la examen, ci din dorința de a progresa în carieră. Știam din anul întâi că o să fac chirurgie. Asta îmi doream”.
Ușor nu a fost, mai ales că facultatea de Medicină e una destul de costisitoare, iar acum opt ani, în vremea în care a dat Alina examenul, nu existau locuri speciale pentru romi. „Au fost perioade în care tata nu lucra. Făceam naveta, mă duceam seara acasă și nu știam dacă mai am bani să mă întorc. Dar, am avut o dorință uriașă să termin ceea ce am început”. Așa că, pic cu pic, de la părinți și de la frații mai mari, cu multă chibzuință, Alina și-a continuat drumul. Deși nu au fost de acord din prima ca ea să dea la Medicină, pentru că s-au gândit că e o facultate care durează mult și implică uriașe costuri financiare, părinții au sprijinit-o mereu, cu cât au putut. Acum sunt mândri de rezultate. „Serviciul meu de casnică s-a axat, în principal, pe educarea copiilor. I-am îndemnat mereu către școală și am vrut ca ei, spre deosebire de mine, să aibă un loc de muncă, să nu depindă de nimeni în viață. E frumos când îți dai seama că nu te-ai zbătut degeaba! Copiii de etnie romă pot ajunge mari, își pot îndeplini visele – dar, pentru toate astea, părinții trebuie să realizeze importanța implicării lor! Să fie hotărâți și să-i ajute pe cei mici să treacă peste problemele de discriminare”, spune Maria Călin, mama Alinei.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) din Iași este singura instituție din țară care are un curs de non-discriminare în sistemul de sănătate. În plus, aici studiază tineri din peste 70 de țări, iar în ultimii ani, studenții de etnie romă au chiar și unele facilități. „În afara locurilor date de Minister, și noi dăm locuri pentru etnia romă, deoarece considerăm că numai prin educație putem elimina discriminarea. În momentul de față, în universitatea noastră avem 160 de studenți romi și niciun abandon școlar, ceea ce dovedește că nu contează etnia, nici alte aspecte, contează că un om, dacă este ajutat, poate să termine Medicina”, spune Vasile Astărăstoae, rectorul UMF.
Astăzi, Alina e mare. Chiar dacă mai există nasuri strâmbate prin jur, ea nu le mai dă importanță. „Bisturiul nu face diferența de etnie. Asta mă încurajează și mai mult să evoluez ca medic chirurg, să-mi croiesc o carieră onorabilă și decentă”.
„Alina este unul dintre copiii care au reușit să depășească prejudecățile societății, care a făcut eforturi considerabile pentru a se menține în educație și a-și desăvârși cariera. Este un punct de reper pentru toți”, spune Elena Motaș, fosta profesoară de limba romani din liceu, consilier pe probleme de romi la Prefectura Iași.
Alina are o gingășie și o inocență în priviri, de parcă nici n-ar fi trecut prin atâtea, care ar fi putut s-o înrăiască. În spital, nu se ferește să vorbească în limba romani cu pacienții romi – surprinzându-i, dându-le mai multă încredere și făcându-i să se simtă în largul lor. Niciodată nu s-a gândit că vreunul dintre ei ar putea s-o facă de râs. Pentru că tocmai ei îi dau puterea să meargă mai departe și să nu-și uite țelul. Un țel care ține de suflet și aproape deloc de buzunar. „Aici e scopul meu și nu caut bogății. Dumnezeu are grijă de toată lumea. Eu pe principiul acesta merg. Nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită”, spune Alina.
Credința îi e mare și chipul i se luminează când vorbește de ajutorul pe care l-a simțit și-l simte mereu, la examene și în halatul cel alb. „Păstrez o iconiță la piept și tot timpul mă rog înainte de a intra în sala de operație, chiar dacă, deocamdată, eu nu sunt decât mâna a doua. Dumnezeu lucrează prin intermediul medicilor. Îți dă și liniștea sufletească de care ai nevoie, îți dă înțelepciune și luminează mintea”.
Privește cu bucurie spre Andrei, iubitul ei român. Privește cu bucurie în cercul său de prieteni – în care atât romi, cât și români, conviețuiesc în înțelegere. Se înfioară, amintindu-și prin câte a trecut, dar nici un moment nu ar vrea să îl schimbe. Toate au contribuit la formarea ei și toate au fost mai ușoare, având sprijinul necondiționat al familiei. „La romi contează foarte mult familia. Dacă ai susținerea morală a părinților, poți ajunge departe. Altfel, fără ajutor și discriminați, copiii renunță. E foarte greu, nu pot să explic sentimentul. Te simți al nimănui, te simți nimeni în drum. Unii majoritari te forțează, practic, să devii vulnerabil. Important e să nu se răspundă cu aceeași monedă și să se gândească pozitiv”.
Alina își dorește ca ea și alții ca ea să reușească să facă parte din marea societate. Își dorește ca, din ce în ce mai mulți copii să pășească prin școală și prin societate cu fruntea sus. Să se mândrească atunci când își spun romi, să iubească România și să crească prin educație.