Connect with us

Eveniment

Bistriţa-Năsăud: Ziua dezrobirii romilor, marcată pentru prima dată în judeţ

Ziua dezrobirii romilor a fost marcată pentru prima dată la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, joi, printr-o dezbatere cu tema „Stima de sine prin asumare etnică”, susţinută de Rudy Moca, actor şi regizor, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Instituţia Prefectului şi Partida Romilor Pro-Europa, şi la el au participat subprefectul Eugen Curteanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Ţintean, şefi de instituţii deconcentrate şi reprezentanţi ai comunităţii rome din judeţ.

Rudy Moca a vorbit despre felul în care libertatea este înţeleasă, uneori, diferit de o etnie care a trăit 500 de ani în robie şi despre cum recunoaşterea etniei poate fi privită de către o parte dintre romii de astăzi ca pe o pierdere a „privilegiului de a fi privit de către celălalt ca egal al lui”.

„Legat de istoria romilor şi de dezrobire, mi-a plăcut întotdeauna sintagma „de la dezrobire către emancipare prin creşterea stimei de sine cu asumarea identităţii”. Atunci când te referi la entitatea umană, şi mai ales la cea care a trecut pentru o perioadă de 500 de ani prin ceea ce se cheamă robie, trebuie să ai foarte mare grijă când vorbeşti despre libertate, pentru că libertatea capătă un alt sens decât cea a omului care a fost liber tot timpul. (…) Emanciparea, sub toate aspectele ei, mai ales în cadrul comunităţii romilor, de foarte multe ori ajunge la nivelul de bună intenţie, dar rezultatul este invers decât te aştepţi, pentru că emanciparea înseamnă: nu, nu mai recunosc că sunt (rom – n.r.), pentru că îmi pierd privilegiul de a fi privit de către celălalt ca egal al lui. Este o problemă de psihologie spirituală, comportamentală, care face nişte deviaţii extraordinare. Şi atunci, oare ce se cultivă prin asumare, stima de sine sau stigma?”, a spus Rudy Moca.

La rândul său, liderul judeţean al Partidei Romilor Pro Europa, Emil Neia Lăcătuş, a afirmat că în comunităţile mari de romi din judeţ, pe care le-a vizitat în toamna anului trecut, în cadrul campaniei „Vrem respect”, membrii acestora îşi doresc, la fel ca toţi ceilalţi locuitori, un trai decent.

„În campania „Vrem respect”, pe care am avut-o din septembrie până în noiembrie, trei luni, am ajuns în zece comune mari din judeţ şi am făcut fişa localităţii, unde am luat la pas şi am văzut exact realitatea: numărul de gospodării, numărul real de romi. (…) Oamenii văd că, într-adevăr, lucrurile se schimbă. Doresc, majoritatea romilor, trai decent, vor drumuri, vor canalizare, vor iluminat. Asta ni se transmite nouă, adică nu mai sunt acei care erau odată, în ’90, ’96, 2000, care, sigur, puteau fi influenţaţi uşor cu un pachet de făină, de zahăr”, a declarat Lăcătuş.

Potrivit recensământului populaţiei din anul 2011, comunitatea romă reprezenta, la acea dată, aproximativ 4,2% din populaţia stabilă a judeţului Bistriţa-Năsăud, a doua cea mai numeroasă după maghiari.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință