Connect with us

Remember

Auschwitz-Birkenau: 80 de ani de la eliberare

Ceremonii de comemorare la 80 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz-Birkenau urmează să aibă loc luni la situl acestui fost lagăr nazist german, reunind aproximativ cincizeci de supravieţuitori, transmite France Presse.

Sub poarta de intrare istorică în Birkenau, aceştia vor lua parte la o ceremonie oficială, alături de zeci de lideri, printre care regele Marii Britanii Charles al III-lea şi preşedintele francez Emmanuel Macron, precum şi cancelarul şi preşedintele Germaniei, Olaf Scholz şi Frank-Walter Steinmeier.

Ceremonia urmează să înceapă la ora locală 16:00 (15:00 GMT) şi vor participa 54 de delegaţii internaţionale.

„Anul acesta, ne concentrăm pe supravieţuitori şi pe mesajul lor”, a declarat, pentru AFP, Pawel Sawicki, purtătorul de cuvânt al muzeului Auschwitz. „Nu vor exista discursuri ale politicienilor”, a subliniat el.

Potrivit organizatorilor, aceasta ar putea fi ultima comemorare importantă care să reunească un grup mare de supravieţuitori.

„Ştim cu toţii că peste zece ani, pentru cea de-a 90-a comemorare, nu va mai fi posibil să avem un grup atât de mare”, a spus Sawicki.

Auschwitz-Birkenau a devenit simbolul genocidului comis de Germania nazistă asupra a şase milioane de evrei europeni, dintre care un milion au murit în acest loc între 1940 şi 1945, precum şi asupra a peste 100.000 de neevrei.

Lagărul a fost înfiinţat în 1940 în barăcile din Oswiecim, în sudul Poloniei ocupate, oraş al cărui nume a fost germanizat în Auschwitz de către nazişti. Primii 728 de prizonieri politici polonezi au sosit pe 14 iunie acelaşi an.

La 17 ianuarie 1945, confruntaţi cu înaintarea trupelor sovietice, naziştii au forţat 60.000 de prizonieri emaciaţi să mărşăluiască spre vest în ceea ce a devenit cunoscut drept „Marşul morţii”.

Între 21 şi 26 ianuarie, germanii au aruncat în aer camerele de gazare şi crematoriile de la Birkenau şi s-au retras.

Pe 27 ianuarie, trupele sovietice au sosit şi au găsit 7.000 de supravieţuitori.

Ziua eliberării lagărului a fost proclamată de Organizaţia Naţiunilor Unite drept Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Până la invazia Ucrainei în 2022, o delegaţie rusă a participat întotdeauna la ceremoniile de comemorare, dar în ultimii trei ani nu a mai fost invitată, o decizie a organizatorilor care a fost puternic criticată de Moscova.

Zvonurile privind posibila participare a premierului israelian Benjamin Netanyahu la ceremonii au stârnit, de asemenea, controverse.

Anul trecut, Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele lui Netanyahu, suspectat de crime împotriva umanităţii şi crime de război.

La cererea preşedintelui polonez Andrzej Duda, guvernul polonez a confirmat luna trecută că nu îl va aresta pe Netanyahu dacă va vizita Auschwitz, chiar dacă se pare că liderul israelian nu are nicio intenţie să vină.

Israelul va fi reprezentat de ministrul educaţiei, Yoav Kisch.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, circa 1,1 milioane de persoane, dintre care aproape un milion de evrei, au fost ucise de nazişti în lagărul de la Auschwitz-Birkenau, în sudul Poloniei ocupate, între 1940 şi 1945. Celelalte victime au fost în principal polonezi non-evrei, romi şi prizonieri sovietici.

Genocidul evreilor de către regimul nazist a început în 1939 şi a luat amploare în vara anului 1941, cu invadarea URSS şi apoi crearea lagărelor de exterminare, lăsând în urmă şase milioane de morţi, aminteşte AFP, într-un articol publicat în perspectiva comemorării, pe 27 ianuarie, a 80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz.

Shoah prin gloanţe

Masacrele evreilor au început în 1939, în Polonia ocupată. Acolo s-au format primele ghetouri, în timpul iernii 1939-1940, iar evreii care locuiau în aceste cartiere închise au fost împinşi la foamete.

După ruperea pactului germano-sovietic şi invadarea URSS (22 iunie 1941), armatele Reichului care înaintau spre Est au fost urmate de aşa-numitele „grupuri de intervenţie” (Einsatzgruppen), care îşi mitraliau în masă victimele în teritoriile cucerite de la Armata roşie.

Acest „Holocaust prin gloanţe” va avea ca rezultat uciderea a un milion de oameni, în principal evrei şi prizonieri de război sovietici.

Industrializarea genocidului

La cel dintâi genocid, prin foame şi gloanţe, se adaugă rapid genocidul prin gaz, deja experimentat în Germania pentru eliminarea persoanelor cu handicap.

În Uniunea Sovietică, comandourile morţii urmăresc înaintarea armatei germane însoţite de camioane cu gaz.

În Polonia ocupată, victimele sunt aduse la locurile de exterminare. Lagărul de la Auschwitz-Birkenau, de lângă Cracovia (sud), a început să experimenteze încă din vara anului 1941 cu Zyklon B pe prizonieri şi pacienţi sovietici. În lagărul Chelmno, mai la nord, are loc exterminarea evreilor din regiunea Poznan, redenumită de nazişti „Warthegau”.

În toamna anului 1941 este întocmit un plan pentru lichidarea a 2 milioane de evrei din Guvernământul General (denumirea părţii din teritoriul Poloniei ocupată de Germania, dar neanexată direct). Este vorba de „Aktion Reinhardt”, de la numele lui Reinhardt Heydrich, adjunctul şefului SS, Heinrich Himmler.

Au fost construite trei lagăre de exterminare: Belzec, Sobibor şi Treblinka. Odată ce aceste lagăre au fost operaţionale, SS şi forţele de poliţie au lichidat ghetourile şi i-au deportat pe locuitori acolo.

Conferinţa de la Wannsee

La sfârşitul anului 1941, când programul de exterminare sistematică a evreilor era deja implementat, Himmler şi Heydrich sunt chemaţi să clarifice responsabilităţile pentru ceea ce se pregătea. Este convocată o reuniune de planificare privind „Soluţia finală a chestiunii evreieşti” cu directorii marilor ministere şi cu şefii SS.

Pe 20 ianuarie 1942, la Wannsee, lângă Berlin, cincisprezece înalţi oficiali ai partidului nazist şi ai administraţiei germane aprobă deportarea evreilor din Europa de vest, al căror număr îl estimează la unsprezece milioane, şi rolul director al SS.

Procesul industrial de exterminare se va intensifica

Începând din vara anului 1942, evreii din întreaga Europă sunt deportaţi în mod sistematic în şase lagăre de exterminare, toate situate în Polonia ocupată (Auschwitz-Birkenau, Majdanek, Chelmno, Belzec, Sobibor şi Treblinka).

Auschwitz-Birkenau, devenit simbolul Shoah, ocupă un loc aparte: acolo au murit peste 1,1 milioane de oameni, marea majoritate evrei, dar şi romi. A fost în acelaşi timp şi un lagăr de muncă în care industria germană, în special IG Farben, folosea deportaţi „selecţionaţi” ca sclavi.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință