Educatie

Asociaţiile Elevilor: Administraţia prezidenţială refuză să afle părerea elevilor şi studenţilor

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Mureş (AEM), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBC), Uniunea Studenţilor din România (USR) şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă Administraţia Prezidenţială pentru faptul că nu au invitat toate asociaţiile reprezentative ale elevilor şi studenţilor la ultima conferinţă din cadrul proiectului „România Educată”.

Miercuri, 7 iulie a.c., a avut loc la Palatul Cotroceni o întrevedere cu partenerii de dialog social şi cu organizaţiile neguvernamentale implicate în proiectul „România Educată”, în scopul determinării unor concluzii la finalul proiectului. În ciuda implicării încă de la începutul proiectului, la întâlnire nu a fost invitat niciun reprezentant din partea asociaţiilor independente de elevi, respectiv din partea Uniunii Studenţilor din România şi a Uniunii Naţionale a Studenţilor din România.

Organizaţiile au luat parte la scrierea proiectului, participând în grupurile de lucru, implicare ce nu ar trebui să fie ignorată de către Administraţia Prezidenţială. Situaţia este dezamăgitoare, având în vedere faptul că o dezbatere eficientă se poate realiza doar într-un mod transparent, cu toţi actorii implicaţi.

Considerăm inoportun refuzul autorităţilor de a dialoga şi discuta cu beneficiarii primari ai sistemului de educaţie, atât preuniversitar cât şi universitar. Având în vedere implicarea încă de la începutul proiectului în discuţii şi în grupuri de lucru, cât şi necesitatea realizării unei consultanţe calitative, reprezentative pentru întreaga comunitate de elevi şi studenţi, prezenţa reprezentanţilor organizaţiilor era necesară.

Solicităm Administraţiei Prezidenţiale ca de acum încolo să nu mai ignore beneficiarii sistemului de învăţământ, să păstreze contactul şi dialogul cu toţi reprezentanţii, pentru a lua decizii cât transparente şi a da dovadă de interes real faţă de nevoile elevilor şi studenţilor!

„România educată refuză consultarea structurilor asociative! O Românie educată trebuie să dea mai întâi dovadă de transparenţă decizională, şi mai ales de interes asupra perspectivei elevilor şi a studenţilor, care aduc soluţii tot în beneficiul proiectului. Condamnăm lipsa de interes de care decidenţii au dat dovadă.” -Ana-Maria Groza, preşedinte AEBI

„Dacă România Educată se vrea a fi despre elevi, trebuie să fie în primul rând cu elevi. Decidenţii au dovedit, nu pentru prima dată, că nu doresc să ia în calcul o consultare directă cu beneficiarii sistemului care se doreşte a fi reformat. Un program care promovează valori, ar trebui să promoveze şi transparenţa – luând în primul rând în considerare şi părerile elevilor reprezentanţi, care vin cu soluţii şi propuneri cu acelaşi scop: o Românie Educată.” – Ioana Nunu, preşedinte AEBc

„,Conferinţa care a avut loc astăzi cu privire la proiectul ,,România Educată” nu a avut invitat niciun reprezentant al asociaţiilor de elevi, ceea ce este cu adevărat imoral, ţinând cont că reprezintă un proiect ce vizează direct elevii. Cum este posibil să omiţi o discuţie cu beneficiarii direcţi ai educaţiei, mai ales la încheierea proiectului? Unde este suportul, transparenţa şi colaborarea de care iniţiatorii proiectului ar trebui să dea dovadă? Considerăm această atitudine nepotrivită drept un act de nepăsare faţă de elevii români trăgând un semnal de alarmă asupra priorităţilor din cadrul acestui proiect. Faptul că niciun reprezentant al asociaţiilor de elevi nu a fost pe lista de participanţi ne concretizează încă o dată desconsideraţia autorităţilor competente” – Patrisia Moraru, preşedinte AVE

„România Educată, proiectul generaţiilor viitoare”, a căror părere, din câte se observă,nu contează. Ne zbatem atât de mult pentru a schimba sistemul educaţional, să dăm noilor generaţii ceea ce merită, atâta bătaie de cap doar pentru elevi, care sunt atât de importanţi pentru decidenţi încât nici măcar nu sunt luaţi în considerare pentru o consultare directă. Dacă nici măcar un proiect ca şi „România Educată” nu se gândeşte la transparenţa faţă de proprii beneficiari este certă direcţia în care ne îndreptăm.” – Cristina-Alexandra Miculaiciuc, preşedinte AEM

„Într-o Românie Educată, transparenţa decizională, dialogul, şi consultarea cu actorii implicaţi trebuie să triumfe, însă ziua de astăzi ne-a fost dovedit faptul că opiniile beneficiarilor primari ai educaţiei nu sunt relevante pentru autorităţi. Asociaţia Elevilor din Constanţa a făcut parte din proiect încă de la începutul său, implicându-se activ în grupuri de lucru şi în scrierea sa, numai ca acest efort să fie desconsiderat astăzi, prin lipsa invitaţiei la dezbaterea de încheiere. Pentru asigurarea unei educaţii de calitate este nevoie de o consultare diversificată, reprezentativă pentru întreaga comunitate de elevi şi studenţi. Dacă ne dorim cu adevărat să atingem dezideratul formulat în numele proiectului, este nevoie ca atitudinea ignorantă faţă de elevi a autorităţilor să ia sfârşit.”- Ariana Dudună, preşedinte AEC

„Trăim într-o ironie constantă şi tragică în acelaşi timp. În timp ce numele programului promovează un nivel mai dezvoltat al comunităţii româneşti, se observă lipsa de consecvenţă şi planificare a unei conferinţe care are în mijloc tocmai actorii neinvitaţi. Uniunea Naţională a Studenţilor din România nu este uimită de astfel de gesturi, ci mai degrabă îngrijorată de perseverenţa şi lipsa de încredere pe care statul român o are în valorile tinere. Susţinem de fiecare dată, în raportul discuţiilor cu orice instituţie de stat, faptul că nu putem dezvolta, inova, repara, fără dialog continuu şi cooperare. Ne dorim un viitor mai bun pentru tinerii din ţara noastră, însă prezentul nu indică semne de schimbare grabnică. Întreaga comunitate de studenţi şi elevi cere explicaţii imediate din partea Administraţiei Prezidenţiale şi se aşteaptă la un motiv bine întemeiat.” – Ciprian Zamfir, preşedinte UNSR

„Primele aspecte de care ar trebui să dea dovadă o Românie educată ar fi transparenţa decizională şi dialogul cu toate forurile de reprezentare ale studenţilor şi elevilor. Această pseudo consultare organizată de Administraţia Prezidenţială nu este deloc relevantă pentru beneficiarii direcţi ai educaţiei, în condiţiile în care numeroase asociaţii reprezentative de studenţi şi elevi nu au fost invitate la consultările din cadrul proiectului „România Educată” la care chiar ei au contribuit. Uniunea Studenţilor din România este o federaţie ce reprezintă sute de mii de studenţi. Nu este posibil să ajungem la un aşa nivel de ignoranţa faţă de o întreagă comunitate care a fost mereu un partener deschis al iniţiativelor de dezvoltare din sistemul educaţional.”- Alexandru Vasile, preşedinte USR

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version