Sanatate

Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor cere extinderea valabilităţii preţurilor la medicamentele care riscă să dispară de la 1 noiembrie

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP) a solicitat, miercuri, Guvernului şi Ministerului Sănătăţii să extindă valabilitatea actualelor preţuri la medicamentele care începând cu 1 noiembrie nu mai au preţ şi riscă astfel să dispară de pe piaţă.

„Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor face apel la responsabilitate şi chibzuinţă către Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii pentru viaţa pacienţilor români şi propune ca soluţie de rezolvare urgentă a acestei crize pentru sute de mii de pacienţi: prorogarea termenului şi extinderea valabilităţii actualelor preţuri, inclusiv a celor 71 de medicamente, dintre care 21 nu au azi o alternativă terapeutică, până la rezolvarea problemei de fond!”, conform unui comunicat de presă al asociaţiei.

Reprezentanţii asociaţiei atrag atenţia într-o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, precum şi preşedintelui Klaus Iohannis asupra „iminentei crize” provocate de dispariţia, de la 1 noiembrie, a unui număr de 71 de medicamente, dintre care „21 nu au alternativă terapeutică”.

„Cu doar 3 zile înainte de 1 noiembrie, nu ştim care sunt soluţiile găsite de Ministerul Sănătăţii pentru ieşirea din această criză! (…) În lipsa unei intervenţii urgente şi decisive, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor îşi pune întrebarea legitimă ce vor face aceste câteva sute de mii de pacienţi şi familiile lor începând cu 2 noiembrie? Ce vor face medicii lor când, într-un timp foarte scurt, vor trebui să schimbe tratamentul tuturor acestor pacienţi?”, se precizează în comunicatul asociaţiei.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version