Asistenta
maternală care a avut grijă de Sorina, fetiţa de 8 ani dată spre adopţie unei
familii de români din SUA, a fost audiată, miercuri seară, timp de mai multe
ore, de către procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie
(SIIJ).
Audierile în
acest dosar vor continua şi joi.
Procurorul
general interimar, Bogdan Licu, contestă în instanţă decizia judecătorilor prin
care fetiţa din Baia de Aramă a fost dată spre adopţie şi a solicitat
interzicerea părăsirii teritoriului României de către minoră.
Printr-o acţiune
adresată Curţii de Apel Craiova, a fost formulată o cerere de revizuire a
Deciziei civile nr. 4 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel
Craiova, prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a minorei,
solicitându-se schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii
apelurilor ca nefondate, iar în temeiul art. 512 Cod de procedură civilă a fost
solicitată şi suspendarea executării acestei hotărâri.
De asemenea,
procurorul general a cerut în instanţă interzicerea părăsirii teritoriului
României de către fetiţă, până la administrarea probelor în dosarele penale
constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la SIIJ.
Procurorii SIIJ
au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea unor infracţiuni
de abuz în serviciu, fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect
cererea de adopţie internaţională a fetiţei, respectiv instrumentarea dosarului
penal în care procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a
efectuat, săptămâna trecută, o percheziţie la domiciliul asistentului maternal
pentru a o lua pe fetiţă.