Connect with us

La zi

Arafat: Am discutat cu UPU pentru a le pregăti pentru un număr mai mare de pacienţi COVID-19

Raed Arafat a anunţat, marţi, că a avut o videoconferinţă cu reprezentanţii Unităţilor de primiri urgenţe – UPU – pentru a le pregăti să facă faţă unui număr mai mare de pacienţi

Şeful Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, marţi, că a avut o videoconferinţă cu reprezentanţii Unităţilor de primiri urgenţe – UPU – pentru a le pregăti să facă faţă unui număr mai mare de pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19.

„Noi am realizat încă o videoconferinţă cu Unităţile de primiri urgenţe în mod deosebit pentru a le pregăti ca să facă faţă, din nou, unui număr mai mare de pacienţi suspecţi sau confirmaţi, cu probleme grave sau nu, care vor ajunge în Unităţile de primiri urgenţă. Pentru acest motiv, noi am solicitat Unităţilor de primiri urgenţe să se pregătească şi pe partea de investigaţii şi pe circuite, astfel încât să poată să deservească ambele categorii de pacienţi. Categoria pacienţilor suspecţi şi confirmaţi, dar şi categoria pacienţilor care vin pentru alte motive decât COVID, pentru că există, din păcate, un număr foarte important de pacienţi care vin acum. În medie de 9.000 – 10.000 mii cazuri pe zi la acest moment, chiar fără să fie creşterea majoră a cazurilor COVID, care poate să se întâmple în următoarea perioadă şi care, cu siguranţă, va solicita sau va suprasolicita Unităţile de primiri urgenţe şi mai mult”, a declarat Arafat, într-o conferinţă de presă.

El a informat, totodată, că a solicitat verificarea capacităţii de oxigenare din aceste unităţi. „Acesta este motivul de ce am solicitat inclusiv partea de capacitate de ventilaţie, capacitatea de oxigenare să fie verificată şi, mai mult, să ne asigurăm că avem şi tot ce trebuie ca şi consumabile pentru copii, (…) ca să fim siguri că putem să asigurăm şi copiilor asistenţă în cazul în care acest lucru va fi necesar”, a precizat şeful DSU.

Numărul cazurilor de infectări cu SARS-CoV-2 este în creştere, astăzi ajungând la 782, nivel care nu s-a mai înregistrat din luna mai.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință