Social
Aproape 9.300 de apeluri, în 2024, la linia telefonică gratuită destinată victimelor violenţei domestice 0800.500.333

Aproape 9.300 de apeluri s-au înregistrat, în 2024, la Helpline-ul 0800.500.333, linie telefonică non-stop, gratuită, destinată victimelor violenţei domestice, discriminării pe criteriul de sex şi traficului de persoane din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES).
Potrivit unui comunicat al ANES transmis miercuri, dintre cele 9.285 de apeluri primite, 6.534 au fost preluate, 2.269 au fost scurte, iar 482 – pierdute (operatorul call-center era angajat într-o altă convorbire).
În ceea ce priveşte cele 6.534 de apeluri preluate, din punctul de vedere al domeniului pentru care a fost apelată linia telefonică, s-au înregistrat 2.835 de apeluri în domeniul violenţei domestice, 31 în sfera traficului de persoane, nouă referitoare la egalitatea de şanse/gen, 22 de apeluri în domeniul violenţei sexuale – alt context decât violenţa domestică, 15 în sfera hărţuirii pe criteriul de sex, precum şi a hărţuirii morale la locul de muncă, iar 3.622 de apeluri au fost în alt domeniu/nu au fost de competenţa ANES.
Din punctul de vedere al calităţii persoanei apelante, cele 6.534 de apeluri sunt clasificate astfel: pentru cele 2.835 de apeluri în domeniul violenţei domestice (inclusiv reveniri), în calitate de victimă au apelat linia telefonică 2.038 de persoane, ca martori au sunat 693 de oameni, iar în ceea priveşte categoria „alte persoane” (cetăţenii nu au declarat în ce calitate a apelat linia telefonică), au fost efectuate 104 de apeluri; pentru cele 31 de apeluri în domeniul traficului de persoane, în calitate de victimă au apelat linia telefonică opt persoane, ca martori au sunat 19 cetăţeni, iar în ceea priveşte categoria persoanelor care nu au declarat în ce calitate au apelat linia telefonică, au fost efectuate patru apeluri.
Pentru cele nouă apeluri în domeniul egalităţii de şanse/gen, în calitate de victimă au apelat linia telefonică opt persoane, iar o persoană a sunat ca martor.
Pentru cele 22 de apeluri în domeniul violenţei sexuale – alt context decât violenţa domestică (inclusiv reveniri), în calitate de victimă au apelat linia telefonică 15 persoane, ca martori au sunat şase oameni, iar în ceea priveşte categoria cetăţenilor care nu au declarat în ce calitate au apelat linia telefonică, a fost efectuat un apel.
Pentru cele 15 apeluri în domeniul hărţuirii pe criteriul de sex, precum şi a hărţuirii morale la locul de muncă, în calitate de victimă au apelat linia telefonică 14 persoane, iar un cetăţean a sunat ca martor.
Pentru cele 3.622 de apeluri care nu au fost de competenţa ANES (inclusiv reveniri), apelurile s-au încadrat în categoria „alte persoane”.
În ceea ce priveşte tipurile de violenţă care au fost semnalate (inclusiv în cazul unor reveniri ale apelantului), în cazuri de violenţă domestică şi pentru situaţiile în care persoana apelantă şi-a exprimat disponibilitatea de a oferi detalii în acest sens, s-au înregistrat: 2.273 de acte de violenţă verbală, 2.293 de acte de violenţă psihologică, 1.714 de acte de violenţă fizică, 68 de acte de violenţă sexuală, 70 de acte de violenţă economică, 91 de acte de violenţă socială, un act de violenţă spirituală şi 64 de acte de violenţă cibernetică. În cazul unui apel, de regulă sunt semnalate mai multe tipuri de violenţă.

-
Educatie3 săptămâni ago
Locuri pentru candidaţii romi la şcolile de subofițeri ale Ministerului Afacerilor Interne
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
De ce rom și nu țigan?
-
La zi3 săptămâni ago
Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
Anuța Brânzan, supravieţuitoarea deportării din Transnistria