Aproape 68.500 de persoane au reuşit să se angajeze prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în primele patru luni ale anului, conform datelor publicate joi de instituţie.
Astfel, din totalul celor 68.437 de persoane integrate pe piaţa muncii din România, 35.187 au peste 45 de ani, 11.270 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 5.295 au între 30 şi 35 de ani, 5.289 au între 25 şi 30 de ani, iar 11.396 sunt tineri sub 25 de ani. De asemenea, din numărul total al persoanelor ocupate, 13.149 sunt tineri NEET.
Potrivit ANOFM, numărul femeilor încadrate, în perioada ianuarie – aprilie, a fost de 31.582, iar cel al bărbaţilor de 36.855, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 46,15 %, respectiv de 53,85%.
În funcţie de rezidenţă, 35.853 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 32.584 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că majoritatea are studii liceale (22.046), gimnaziale (17.226), profesionale (16.456), iar 7.108 au studii universitare.
Datele oficiale relevă că, din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM, în primele patru luni ale anului în curs, 22.942 fac parte din categoria celor „greu şi foarte greu ocupabile”.
În clasamentul judeţelor cu cele mai multe persoane angajate, pe primul loc se clasează Bucureşti (7.521), urmat de Braşov (3.582) şi Buzău (2.767).
De la începutul anului şi până la data de 30 aprilie, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 195.547.