Social News

Aproape 250 de copii au participat la concursul „Rromii au talent”, organizat la Tinca

Aproape 250 de copii de etnie romă au participat, în week-end, la un eveniment concurs intitulat sugestiv „Rromii au Talent”, pe cinci secţiuni: muzică, dans, poezie, teatru şi performance, organizat, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor – 8 aprilie, de echipa Şcolii Creştine Private din Cartierul Rromilor Tinca.

„Mesajul nostru de azi este ceea ce dorim să transmitem şi prin proiectul nostru ‘Rromii au talent’. Adică este foarte important să punem în lumină valorile, cultura şi tradiţiile romilor. Noi, ca şcoală, căutăm asemenea contexte în care copiii să aibă ocazia să îşi prezinte talentele, pentru ca să le crească stima de sine, încrederea în fiinţa proprie. Din partea comunităţii nerome, ne aşteptăm să existe acea destigmatizare, să fie priviţi în mod frumos şi apreciaţi pentru ceea ce sunt şi pentru lucrurile pe care le ştiu face foarte bine. Subliniem rolul educaţiei de care aceşti copii au nevoie pentru a se dezvolta armonios”, a declarat luni, pentru Agerpres, directoarea şcolii, Daniela Tütös.

Concursul spectacol a avut loc la Căminul Cultural din Comuna Tinca, unde încântaţi de oportunitatea de a-şi prezenta talentele în faţa unui public numeros, copiii au susţinut „acte impresionante, unele de înaltă calitate şi creativitate”, potrivit directoarei.

Participanţii la eveniment au fost elevi şi preşcolari din localităţile Popeşti, Husasău de Tinca, Văşad (comuna Curtuişeni), Diosig, Tinca, Tămăşda (comuna Avram Iancu) Holod, Lăzăreni, Vânători (jud. Arad), Ineu, Ciumeghiu, Tărian, Talpoş, Hidişelu de Sus, Gepiu şi Oradea. Aceste şcoli au fost selectate, în baza regulamentului de concurs, ce prevede apartenenţa copiilor la etnia romă, iar în echipe, cel puţin jumătate dintre ei trebuiau să fie de etnie romă.

„În acest an, ca noutate, la a patra ediţie a concursului de talente, am avut invitaţi şi din alt judeţ, anume din Arad. Se ştie deja despre proiectul nostru, Rromii au talent, deoarece anul trecut, la a treia ediţie, am înscris proiectul la Gala Tinerilor din Mediul Rural, unde am luat locul I. Am avut înscrieri şi din Mureş şi Cluj, dar din păcate nu au mai putut să vină. Din Bihor au fost 247 de copii, ştim exact, pentru că toţi au primit câte o diplomă şi o ciocolată. Cei mai talentaţi care au avut ocazia să-şi exprime creativitatea şi să-şi pună în valoare abilităţile artistice au primit şi premii. Noi am promovat copiii cei mai buni şi la învăţătură,” a precizat Daniela Tütös.

Membrii juriului, Alexandra Daragiu, Ana Maria Toth, Dalia Ilea, Ioana Dragoş-Gajdo, Remus Toderici, Simona Georgiana Ţărău şi Valentiana Roşu, au avut „o sarcină extrem de grea” în ce priveşte deliberarea şi acordarea premiilor.

Au fost prezentate 47 de momente artistice şi s-au departajat premianţii pe cele cinci secţiuni: muzică, dans, poezie, teatru şi performance (picturi realizate rapid live). Trofeul concursului a fost acordat echipei de la Şcoala „Ioan Slavici” din Oradea, care a prezentat un colaj muzical, din stiluri diferite, de la muzica tradiţională romă, până la hip-hop.

Şcoala Creştină Privată din Cartierul Rromilor Tinca este un program pilot de educaţie formală iniţiat, în 2012, de Fundaţia People to People în mijlocul comunităţii de romi din Tinca, pentru a sprijini educaţia copiilor din familii defavorizate. Majoritatea celor circa 200 de copii, învăţământ primar şi preşcolar, care frecventează anual această şcoală sunt de etnie romă şi au asigurate atât infrastructura educativă, cât şi hrană zilnică, prin fonduri de la stat, prin proiecte derulate cu alţi parteneri şi de la Fundaţie.

Iniţiativa privind marcarea Zilei Internaţionale a Romilor a apărut în 1971, cu prilejul primului Congres internaţional al romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra. În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost marcată începând cu anul 1990.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version