Riscul alterării alimentelor şi, implicit, al apariţiei toxiinfecţiilor alimentare creşte în sezonul cald, astfel încât consumatorii trebuie să acorde atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi locurilor de unde acestea sunt cumpărate, recomandă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
„Astfel, consumatorilor li se recomandă: să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă; cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală se fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatură de refrigerare de preferinţă între 0 grade C +4 grade C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -12 grade C; să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj; să păstreze alimentele gătite trebuie în recipiente acoperite; produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze pentru a fi preparate sau consumate ulterior; să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente; să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.
Potrivit sursei citate, fiecare Direcţie Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor se va asigura că agenţii economici vor respecta mai multe reguli, printre care evitarea expunerii pentru vânzare a produselor de origine animală în locuri sau spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare.
Totodată, inspectorii sanitari veterinari vor verifica modul în care sunt depozitate şi transportate produsele de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi, în mod special, produsele perisabile (carne preparată şi carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte).
Transportul produselor alimentare va fi interzis în cazul neasigurării unor temperaturi adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific, aceeaşi măsură urmând să fie aplicată şi în cazul comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu au fost inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.
Consumatorii pot sesiza nereguli din domeniul siguranţei alimentelor apelând gratuit, din orice reţea de telefonie, numărul de telefon al Call Center-ului ANSVSA: 0800 826 787.