Social

ANPIS: Peste 21,5 milioane de lei, valoarea alocaţiilor plătite în luna septembrie pentru susţinerea familiei

Alocaţiile pentru susţinerea familiei, plătite în luna septembrie 2022, au totalizat 21,597 milioane de lei

Alocaţiile pentru susţinerea familiei, plătite în luna septembrie 2022, au totalizat 21,597 milioane de lei, suma medie pe beneficiar fiind de 178,29 lei, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS.

În luna septembrie, erau înregistraţi 121.139 de beneficiari ai acestui acestui tip de ajutor social, cei mai mulţi fiind în judeţele Bacău – 7.572, Suceava – 7.110, Iaşi – 6.212 şi Vaslui – 6.177.

Cei mai puţini beneficiari erau în Bucureşti (192) şi în judeţele Ilfov (655), Timiş (858) şi Tulcea (880).

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Braşov – 214,87 lei, Timiş – 214,13 lei, Ilfov – 201,61 lei, Arad – 196,81 lei şi Bihor – 196,64,11 lei.

Beneficiul a fost instituit de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei şi se adresează familiilor care au în îngrijire copii şi realizează venituri mai mici decât pragul stabilit de lege.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version