Conectează-te cu noi

Social

ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024

Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

În luna noiembrie 2024, au beneficiat de acest ajutor 3.569.328 copii, cei mai mulţi din Bucureşti (365.434) şi din judeţele Iaşi (199.821), Suceava (135.465), Constanţa (124.281), Cluj (123.361) şi Bacău (122.180).

Cei mai puţini beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Tulcea (32.507), Caraş-Severin (37.012), Covasna (37.401), Mehedinţi (37.465) şi Sălaj (42.545).

Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în judeţele Botoşani, de 343,77 lei, Caraş-Severin (343,36 lei), Sălaj (339,92 lei), Timiş (339,75 lei), Ilfov (339,67 lei), Cluj (339,61 lei) şi Alba (339,38 lei).

Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, dar care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Continuă să citești
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015