Connect with us

Social

ANPIS: 1,02 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor pentru copii plătite în ianuarie 2022

Alocaţiile de stat pentru copii achitate în ianuarie 2022 au însumat 1,022 miliarde de lei

Alocaţiile de stat pentru copii achitate în ianuarie 2022 au însumat 1,022 miliarde de lei, suma medie plătită fiind de 282,03 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

În ianuarie, au beneficiat de acest ajutor social un număr de 3.623.862 de copii, cei mai mulţi în Bucureşti (358.715) şi în judeţele Iaşi (189.274), Suceava (136.624) şi Constanţa (127.909).

Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în judeţele Botoşani – 288,73 lei, Caraş-Severin – 288,05 lei şi Cluj – 286,22 lei.

Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Conform Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare, din ianuarie 2021 cuantumurile alocaţiei au fost următoarele: 427 lei pentru copii în vârstă de până la 2 ani şi pentru copii încadraţi într-un grad de handicap şi 214 lei pentru copii care nu au un handicap şi au vârsta mai mare de 2 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință