Connect with us

Social

ANPC: Micii şi berea trebuie cumpărate doar din locuri autorizate. Atenţie deosebită la aspectul produselor

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, sfătuieşte consumatorii să acorde o atenţie deosebită la aspectul produselor din carne tocată şi la modul de etichetare, mai ales că în această perioadă

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, sfătuieşte consumatorii să acorde o atenţie deosebită la aspectul produselor din carne tocată şi la modul de etichetare, mai ales că în această perioadă românii sărbătoresc ziua de 1 Mai cu mici şi bere.

„La cumpărarea produselor din carne tocată să acorde atenţie deosebită la aspectul produsului, să urmărească modul de etichetare, să nu cumpere produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare, a datei durabilităţii minimale/datei limită de consum şi a ingredientelor alergene”, a scris vineri Paul Anghel, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, consumatorii trebuie să refuze produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare şi produsele din carne pe care nu este înscrisă data durabilităţii minimale/data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită.

Anghel sfătuieşte consumatorii să nu cumpere produse din carne tocată din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bon de casă cu care să fie justificată tranzacţia comercială şi riscă să achiziţioneze un produs neconform sau chiar nesigur care le poate afecta sănătatea.

În ceea ce priveşte berea, directorul general al ANPC recomandă verificarea stării ambalajelor (integritate, etanşeitate), limpiditatea lichidului şi data durabilităţii minimale.

În cazul în care consumatorii petrec ziua de 1 Mai în zone de agrement, aceştia trebuie să fie atenţi la câteva aspecte, spune Anghel.

„Trebuie urmărit, în cazul produselor alimentare, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătate şi anume: existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele; integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării; etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, termenul de valabilitate”, a mai scris el pe reţeaua de socializare.

De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor din locuri specializate în acest sens, consumatorii trebuie să se asigure că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă. Nu în ultimul rând, trebuie să acorde atenţie preţului afişat şi să verifice concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă.

„Şi un ultim sfat să solicite şi să păstreze bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doreşte să reclame calitatea/siguranţa unui produs”, atenţionează reprezentantul ANPC.

În urma acţiunilor de supraveghere şi control desfăşurate de comisarii ANPC în anii trecuţi, în astfel de perioade, s-au constatat abateri legate de folosirea de produse şi proceduri nesigure care puneau în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor precum: materii prime cu data limită de consum depăşită (cârnaţi, carne de mici, băuturi răcoritoare); materii prime fără elemente de identificare (carne de mici, muştar, Ketchup); produse cu urme de mucegai (chifle); utilizarea unui ulei excesiv de ars pentru prăjire.

De asemenea, nu au fost respectate condiţiile de păstrare şi depozitare a produselor, s-a constatat schimbarea stării termice iniţiale a produselor, folosirea unor ustensile neigienizate cu aspect înnegrit, prezenţa la comercializare a unor produse cu modificări organoleptice (maioneză, sosuri pentru salate, roşii, ceapă, cartofi, castraveţi), utilizarea unor grătare neigienizate corespunzător şi a unor ustensile pentru bucătărie degradate (cleşti pentru grătar, cuţite).

Potrivit sursei citate, au existat şi deficienţe de informare a consumatorilor legate de ingredientele cu potenţial alergen, faptul că preparatele provin din produse decongelate sau lipsa afişării datei limită de consum.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință