Conectează-te cu noi

Programe Sociale

ANOFM: Peste 143.000 de persoane angajate în primele nouă luni ale anului

Un număr de 143.147 de persoane au fost integrate pe piaţa muncii, în primele nouă luni ale anului, jumătate dintre acestea având peste 45 de ani, a anunţat Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), printr-un comunicat.

Din totalul persoanelor ocupate până la 30 septembrie, 71.615 au peste 45 de ani, 24.243 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 11.629 au între 30 şi 35 de ani, 10.913 au între 25 şi 30 de ani, iar 24.747 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 28.031 sunt tineri NEET („Not in Education, Employment, or Training”).

Numărul femeilor încadrate este de 67.561, iar al bărbaţilor de 75.586, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 47,20%, respectiv de 52,80%.

În funcţie de rezidenţă, 76.264 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 66.883 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (47.825), gimnaziale (35.552), profesionale (33.065), 15.444 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele nouă luni ale anului 2024, 45.752 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (16.232), urmat de Braşov (9.027) şi Buzău (5.459).

În perioada de referinţă, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 392.011 persoane.

Continuă să citești
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015