Social

ANOFM: O nouă ediţie a Bursei Locurilor de Muncă, pe 20 mai

O nouă ediţie a Bursei Generale a Locurilor de Muncă va fi avea loc în întreaga ţară pe data de 20 mai

O nouă ediţie a Bursei Generale a Locurilor de Muncă va fi avea loc în întreaga ţară pe data de 20 mai, a anunţat Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), într-un comunicat de presă.

Evenimentul se va desfăşura la nivelul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional.

„Obiectivul principal al Bursei Generale a Locurilor de Muncă îl reprezintă creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, oferind posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant. Angajatorii interesaţi în selecţionarea forţei de muncă sunt invitaţi să participe la Bursă pentru a cunoaşte direct oferta de forţă de muncă, de a recruta şi selecta personal în vederea ocupării locurilor de muncă vacante. Agenţii economici se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, în vederea confirmării participării la acest eveniment şi pentru a completa Anexa nr. 1a la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la locurile de muncă disponibile”, menţionează instituţia.

Potrivit ANOFM, locurile de desfăşurare a bursei, programul, numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de către angajatori, precum şi alte detalii vor fi publicate în timp util pe site-urile agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi pe site-ul www.anofm.ro.

Participarea la acest eveniment este gratuită.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version