Connect with us

Social

ANOFM: 280 de persoane au participat la cursurile de formare profesională organizate în ianuarie

Un număr de 280 de persoane au participat la programele de formare profesională organizate în luna ianuarie de ANOFM

 Un număr de 280 de persoane au participat la programele de formare profesională organizate în luna ianuarie prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor şi centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), potrivit unui comunicat remis luni de instituţie.

Dintre participanţi, 236 sunt şomeri, iar 11 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.

Un număr de 33 de persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În luna ianuarie au fost organizate 17 programe de formare profesională gratuite, dintre care 9 programe de calificare/recalificare şi 8 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.

Din cei 236 de şomeri participanţi la cursuri, 169 de persoane (71,61%) au studii profesionale, liceale sau postliceale, 47 de persoane (19,92%) au studii primare şi gimnaziale, iar 20 de persoane (8,47%) au studii superioare.

Pe categorii de vârstă, din numărul total de şomeri, 92 de persoane (38,98%) au sub 25 de ani, 47 de persoane (19,92%) au între 25 – 35 de ani, 22 de persoane (9,32%) au între 35 şi 45 de ani, iar 75 de persoane (31,78%) au peste 45 de ani.

Principalele meserii sau ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în prima lună a anului 2022, sunt: instalator instalaţii tehnico sanitare şi gaze – 42 de participanţi; inspector în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă – 29 de participanţi; operator introducere, prelucrare, validare date – 23 de participanţi; infirmieră – 16; bucătar – 16; îngrijitor spaţii verzi – 16; manichiurist pedichiurist – 16; ajutor bucătar – 14; electrician electronist auto – 12; referent resurse umane – 12; cofetar – 11; competenţe cheie-comune mai multor ocupaţii – 11; lucrător în comerţ – 10; designer pagini web – 8.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință