Connect with us

La zi

ANM: Vreme oscilantă şi precipitaţii săptămâna viitoare, în intervalul 16 – 29 mai

Meteorologii estimează o vreme oscilantă în următoarele două săptămâni

Meteorologii estimează o vreme oscilantă în următoarele două săptămâni (16 – 29 mai), cu un prim interval în care vremea se va răci, în timp ce ploile îşi vor face simţită prezenţa cel mai mult în cursul săptămânii viitoare, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, după data de 16 mai, când media maximelor se va situa în jurul a 28 de grade, vremea se va răci semnificativ astfel că, în 18 mai, se vor înregistra 19 – 20 de grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, urmând ca media maximelor să atingă din nou 28 de grade în ziua de 21 mai. În intervalul 22 – 29 mai, maximele vor scădea uşor de la o zi la alta, astfel că media regională va fi cuprinsă între 24 şi 26 de grade. În primele trei nopţi de prognoză, media minimelor se va situa în jurul a 12 grade, apoi va scădea semnificativ, astfel încât în data de 19 mai se vor înregistra 5 grade. Ulterior datei de 19 mai, vremea se va încălzi treptat, media minimelor fiind de 12 – 13 grade în data de 22 mai, valoare ce apoi va caracteriza intervalul 22 – 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în 17 mai, apoi în intervalul 22 – 29 mai.

În Crişana, din data de 16 mai, când media maximelor se va situa în jurul a 28 de grade, vremea se va răci semnificativ astfel că, în 18 mai, se vor înregistra 19 – 20 de grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, iar media maximelor urmează să atingă din nou 28 de grade în ziua de 21 mai. În intervalul 22 – 29 mai, maximele vor scădea uşor de la o zi la alta, astfel că media regională va fi cuprinsă între 24 şi 26 de grade. În primele 3 nopţi de prognoză, media minimelor se va situa în jurul a 12 grade, apoi va scădea semnificativ, astfel încât în data de 19 mai se vor înregistra 5 grade. Ulterior datei de 19 mai, vremea se va încălzi treptat, media minimelor fiind de 12 – 13 grade în data de 22 mai, valoare ce apoi va caracteriza intervalul 22 – 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în 17 mai, apoi în intervalul 22 – 29 mai.

În Transilvania, în primele zile ale intervalului, media maximelor va fi de 22 – 24 de grade, apoi vremea se va răci accentuat, urmând ca în 18 mai să se înregistreze 13 grade. Ulterior zilei de 18 mai, maximele vor creşte de la o zi la alta, astfel că în 22 mai se vor atinge din nou, 24 de grade în medie. În intervalul 23 – 29 mai, variaţiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta, astfel că maximele vor fi cuprinse între 22 şi 23 de grade, în medie. Minimele vor fi de 8 – 9 grade, mediat regional în primele trei nopţi ale intervalului, după care vor scădea spre 3 – 4 grade în nopţile de 19 şi 20 mai. După această dată, minimele vor creşte spre 8 – 9 grade, în medie, în zilele de 22 şi 23 mai, valoare ce apoi va caracteriza intervalul 23 – 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în zilele de 17 şi 18 mai, apoi va creşte în intervalul 22 – 29 mai.

În Maramureş, intervalul va debuta cu temperaturi maxime ce se vor situa în jurul valorii de 24 de grade, în medie regională, apoi valorile termice diurne vor scădea semnificativ până spre 14 grade în ziua de 18 mai. Apoi, maximele vor creşte până spre medii în jurul a 26 de grade, în data de 21 mai. În intervalul 22 – 29 mai, variaţiile vor fi nesemnificative, maximele fiind cuprinse între 22 şi 24 de grade, în medie. Minimele vor scădea de la medii de 8 – 9 grade la începutul intervalului, până spre 3 grade în data de 19 mai, apoi vor creşte până spre medii în jurul a 10 – 11 grade în 22 mai, valoare ce ulterior va fi de interes pentru intervalul 23 – 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în ziua de 17 mai, apoi în intervalul 21 – 29 mai.

În Moldova, în primele două zile ale intervalului de prognoză, media maximelor va fi de 24 – 25 de grade, apoi vremea se va răci accentuat urmând astfel ca, în data de 18 mai, să se atingă 14 grade. Ulterior zilei de 18 mai, maximele vor creşte de la o zi la alta până spre 26 de grade în zilele de 21 şi 22 mai, după care tendinţa va fi de scădere, dar nu notabilă. Astfel, în intervalul 23 – 29 mai, media maximelor va fi de 23 – 24 de grade. Pornind de la 9 – 10 grade, mediat regional, minimele vor scădea până spre 6 grade în data de 19 mai, apoi vor creşte până spre valori de 12 grade în 22 şi 23 mai, valoare ce ulterior va caracteriza intervalul 24 – 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în 17 şi 18 mai, apoi va creşte în intervalul 22 – 29 mai.

În Dobrogea, în primele zile ale intervalului de prognoză, media maximelor va fi de 22 – 24 de grade, apoi o răcire semnificativă a vremii va conduce la înregistrarea a 16 grade în zilele de 18 şi 19 mai. După data de 19 mai, maximele vor creşte uşor de la o zi la alta până spre 24 de grade, în 22 şi 23 mai, apoi în intervalul 24 – 29 variaţiile termice vor fi nesemnificative, media maximelor urmând a fi de 22 – 23 de grade. Minimele vor avea un parcurs similar, acestea urmând a scădea de la medii de 14 grade în primele nopţi spre 8 grade în data de 19 mai, apoi vor creşte până în noaptea de 23 mai când se vor atinge din nou 14 grade, valoare ce ulterior va caracteriza intervalul 24 – 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în intervalul 16 – 20 mai, apoi va creşte în intervalul 23 – 29 mai.

În Muntenia, pornind de la 27 – 29 de grade, în medie la începutul intervalului, maximele vor scădea spre 18 grade în data de 18 mai, apoi vor creşte până în data de 22 mai, când se vor atinge 27 de grade. Ulterior datei de 22 mai, variaţiile vor fi în general nesemnificative, astfel încât în intervalul 23 – 29 mai, mediat regional, maximele vor fi cuprinse între 25 şi 27 de grade. Minimele vor scădea de la medii de 12 – 13 grade în primele trei nopţi, spre 6 grade în data de 19 mai, apoi vor creşte din nou până spre 12 grade în data de 23 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în intervalul 17 – 19 mai, apoi în intervalul 23 – 29 mai.

În Oltenia, la începutul intervalului de prognoză vor fi în medie 28 de grade, apoi maximele vor coborî spre 20 – 21 de grade în zilele de 18 şi 19 mai. Ulterior zilei de 19 mai, maximele vor creşte din nou, astfel încât în data de 22 mai se vor atinge din nou 28 de grade. În intervalul 23 – 29 mai, maximele vor fi în scădere uşoară de la o zi la alta, astfel că mediat regional acestea vor fi cuprinse între 25 şi 27 de grade. Minimele vor coborî spre medii în jurul a 5 grade în data de 19 mai, pornind de la 12 – 14 grade în primele nopţi. Ulterior datei de 19 mai, minimele vor creşte spre 12 grade în 22 mai, valoare ce apoi va caracteriza intervalul 23 – 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în zilele de 17 şi 18 mai, apoi va creşte în intervalul 24 – 29 mai, local.

La munte, în primele zile ale intervalului de prognoză, media maximelor va fi de 14 – 16 grade, apoi va scădea spre 5 grade în data de 18 mai. După ziua de 18 mai, tendinţa va fi de uşoară încălzire de la o zi la alta, astfel încât în zilele de 21 şi 22 mai se vor atinge, în medie 15 grade. În intervalul 23 – 29 mai, variaţiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta, deşi tendinţa va fi de scădere, astfel că mediat regional maximele vor fi cuprinse între 12 şi 14 grade. Minimele vor scădea de la medii de 5…6 grade în primele 2 nopţi, până spre -2 grade în data de 19 mai, apoi vor urca treptat spre 6 – 7 grade, în 22 şi 23 mai. După această dată, în intervalul 24 – 29 mai, variaţiile vor fi nesemnificative, media regională a minimelor fiind de 5 – 6 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mare în intervalul 17 -19 mai, apoi din nou în intervalul 22 – 29 mai.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință