Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni (3 – 16 iunie) va sta sub semnul unor valori termice mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă, precum şi al instabilităţii atmosferice ce îşi va face simţită prezenţa în mod accentuat în majoritatea regiunilor, în mod special după data de 11 iunie, se menţionează în prognoza de specialitate, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Banat, valorile termice, cu mici oscilaţii în primele zile din interval, vor fi în creştere treptată până în jurul datei de 10 iunie şi vor caracteriza o vreme călduroasă, apoi vor avea o tendinţă uşoară de scădere, însă va fi în continuare mai cald decât în mod obişnuit pentru jumătatea lunii iunie. Astfel, media regională a temperaturilor maxime va fi de 26 de grade, la începutul intervalului, şi va atinge valori de 33 – 34 de grade la începutul săptămânii a doua de prognoză, urmând să scadă spre 29 – 30 de grade, la sfârşitul perioadei de anticipaţie. Media temperaturilor minime se va situa între 14 şi 18 grade, cu cele mai mari valori în nopţile din 10 – 12 iunie. Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat la începutul primei săptămâni de prognoză şi mai ales după data de 11 iunie.
În Crişana, temperatura aerului, cu mici variaţii la începutul primei săptămâni de prognoză, va fi în creştere treptată până în jurul datei de 10 iunie, astfel încât vremea va fi călduroasă, apoi va avea o tendinţă uşoară de scădere, dar se va menţine mai caldă decât în mod normal pentru luna din calendar. Valorile termice diurne vor avea medii de la 24 de grade, în primele zile din interval, până la 32 – 33 de grade la începutul săptămânii a doua de prognoză, iar ulterior vor scădea spre 28 de grade. Temperaturile minime, mediate regional, se vor situa între 12 şi 17 grade, cu cele mai mari valori în nopţile din 10 – 11 iunie. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în primele zile din interval, cu precădere după data de 11 iunie.
În Transilvania, valorile termice, cu mici oscilaţii în primele zile, vor fi în creştere treptată până în jurul datei de 10 iunie, caracterizând o vreme călduroasă. Ulterior, mercurul din termometre va avea o tendinţă uşoară de scădere, însă va fi în continuare mai cald decât în mod obişnuit pentru această perioadă. Media regională a temperaturilor maxime va fi de 25 – 26 de grade, la începutul intervalului, şi va atinge valori în jurul a 31 de grade la începutul săptămânii a doua de prognoză, urmând să scadă spre 27 – 28 de grade, la sfârşitul perioadei de anticipaţie. Media temperaturilor minime se va situa, în general, între 12 şi 16 grade, cu cele mai mari valori în nopţile din 10 – 12 iunie. Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat la începutul primei săptămâni de prognoză şi îndeosebi după data de 11 iunie.
În Maramureş, temperatura aerului, cu mici variaţii la începutul primei săptămâni de prognoză, va fi în creştere treptată până pe 10 iunie, astfel încât vremea va fi călduroasă, după care va avea o tendinţă uşoară de scădere, dar se va menţine mai cald decât în mod normal pentru jumătatea lunii iunie. Valorile termice diurne vor avea medii de la 24 – 26 de grade, în primele zile din interval, până la 30- 31 de grade, la începutul săptămânii a doua de prognoză, iar ulterior vor scădea spre 27 de grade. Temperaturile minime, mediate regional, se vor situa în general între 13 şi 16 grade, cu cele mai mari valori în nopţile din 10 – 11 iunie. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi la începutul primei săptămâni de prognoză şi îndeosebi după data de 9 iunie.
În Moldova, în cea mai mare parte a intervalului, vremea va fi călduroasă, cu mici alternanţe termice de la o zi la alta. Astfel, temperaturile maxime, mediate regional, se vor situa între 28 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 10 iunie, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 şi 18 grade. Instabilitatea atmosferică va fi prezentă la începutul primei săptămâni de prognoză şi, în special, după data de 12 iunie.
În Dobrogea, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vor fi uşoare alternanţe termice, mai ales în primele zile. Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte din intervalul de referinţă, iar media valorilor termice diurne se va situa între 28 şi 32 de grade (cu cele mai ridicate temperaturi în perioada 10 – 13 iunie), iar a celor nocturne va fi de 18 – 20 de grade. Perioade de instabilitate atmosferică se vor înregistrat în perioada 3 – 5 iunie şi cu precădere după data de 13 iunie.
În Muntenia, în cea mai mare parte a intervalului, vremea va fi călduroasă, cu perioade reduse de alternanţă termică, de la o zi la alta. Astfel, temperaturile maxime, mediate regional, se vor situa între 30 şi 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 10 – 11 iunie, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 18 grade. Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat la începutul primei săptămâni de prognoză şi îndeosebi după data de 12 iunie.
În Oltenia, până în jurul datei de 10 iunie, temperatura aerului va fi în creştere, apoi va scădea uşor, astfel că, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte din intervalul analizat. Media valorilor termice diurne se va situa între 28 şi 35 de grade (cu cele mai ridicate valori în zilele de 10 şi 11 iunie), iar a celor nocturne va fi cuprinsă între 14 şi 18 grade. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată la începutul primei săptămâni de prognoză şi, mai ales, după data de 12 iunie.
La munte, în cea mai mare parte a intervalului, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, cu mici alternanţe termice de la o zi la alta. Temperaturile maxime, mediate pe întreagă zonă montană, se vor situa între 16 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 10 iunie, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 14 grade. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta pe arii mai extinse în primele zile, dar cu preponderenţă după data de 11 iunie.