La zi
ANM: Coduri galbene şi portocalii de caniculă la nivelul întregii ţări, joi. Se vor atinge 38 de grade în Bucureşti

Potrivit meteorologilor, joi, 20 iunie, un Cod galben de căldură excesivă va fi valabil în Crişana, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în sudul Moldovei, în jumătatea estică a Munteniei şi în Dobrogea continentală, În aceste zone, maximele termice se vor situa în general între 32 şi 35 de grade.
Totodată, un Cod portocaliu de caniculă va viza regiunile: Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi jumătatea de vest a Munteniei. Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, vor oscila între 34 şi 38 de grade. De asemenea, disconfortul termic va fi accentuat, cu un ITU ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Zonele care vor fi sub avertizările de caniculă pentru joi sunt: judeţele Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomiţa, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.
ANM precizează că, în zilele următoare, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic se va menţine accentuat.
Vremea se va menţine caniculară la nivelul Capitalei, până vineri dimineaţa, disconfortul termic va fi accentuat, iar temperatura maximă va ajunge şi la 38 de grade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 iunie, ora 10:00 – 20 iunie, ora 10:00, indicele temperatură-umezeală (ITU) ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă între 17 şi 21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
De asemenea, în perioada 20 iunie, ora 10:00 – 21 iunie, ora 10:00, vremea va rămâne caniculară, cu o maximă ce se va situa în jurul valorii de 38 de grade. Valorile minime vor fi 17 – 20 de grade, cerul va fi mai mult senin, în timp ce vântul va sufla slab până la moderat.

-
Evenimente Actiuni2 săptămâni ago
Partida Romilor ”Pro Europa” Cluj: Campanie pentru construirea unei căsuțe pentru o familie cu 6 copii din Călățele
-
ROMI PENTRU ROMÂNIA2 săptămâni ago
Romi Pentru România – 2.02.2025
-
Remember5 zile ago
Romii și Sinti europeni în perioada național-socialismului
-
Remember2 săptămâni ago
Romii şi Sinti în Europa începutului de Secol XX