Connect with us

La zi

ANM: Cod galben de vânt şi ninsori în 11 judeţe şi la munte, până marţi dimineaţa. Informare de precipitaţii, până miercuri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă până marţi dimineaţa în 11 judeţe, respectiv o informare de precipitaţii şi intensificări ale vântului, ce vizează întreaga ţară, până miercuri.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 11 martie, ora 10:00 – 12 martie, ora 5:00, vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crişanei şi Carpaţii Meridionali, cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi temporar 80 – 90 km/h.

De asemenea, în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă de 20 – 25 litri/mp, izolat de peste 30 litri/mp. La altitudini mai mari de 1.700 de metri, în Carpaţii Meridionali, îndeosebi la noapte, vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă şi va fi viscol.

Intensificări de vânt vor fi în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

Potrivit meteorologilor, în perioada 12 martie, ora 5:00 – 13 martie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de vreme rea, cu precipitaţii moderate cantitativ în jumătatea de est a ţării, unde şi vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 – 55 km/h.

Totodată, cantităţile de apă vor fi de 15 – 20 litri/mp şi izolat de peste 25 litri/mp.

Vremea va fi, în general, închisă în Bucureşti pe parcursul următoarelor trei zile, dar valorile termice vor rămâne în teritoriu pozitiv, se menţionează în prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 11 martie, ore 10:00 – 12 martie, ora 8:00, temporar va ploua slab, vântul va sufla moderat, cu intensificări pe parcursul zilei şi în prima parte a nopţii (cu viteze în general de 35 – 45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul a 15 grade, iar cea minimă va fi de 5 – 7 grade.

De asemenea, de marţi dimineaţa până miercuri, la ora 10:00, în Capitală, vremea se va menţine închisă şi temporar va mai ploua slab. Vântul va sufla moderat ziua, însă noaptea va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 13 – 14 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade Celsius.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință