Connect with us

La zi

ANM: Cod galben de ploi în zone din 13 judeţe, pînă joi dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de ploi moderate cantitativ, valabilă până joi dimineaţa pe raza a 13 judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 13 decembrie, ora 2:00 – 14 decembrie, ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă de 25 – 40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp.

La munte, ploile vor determina topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini de peste 1.500 de metri, în nordul Carpaţilor Orientali, trecător vor fi precipitaţii mixte.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Suceava, Mureş (parţial), Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Alba (parţial), Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin.

În Bucureşti, în perioada de referinţă, valorile de temperatură se vor situa peste mediile multianuale, astfel că temperatura maximă va fi de 7 – 9 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor fi posibile ploi slabe, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura minimă va fi cuprinsă între -3 şi 0 grade, miercuri dimineaţa, respectiv între un grad şi 3 grade, joi dimineaţa.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință