Connect with us

La zi

ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în zone din 26 de judeţe

Mai mult de jumătate din ţară este vizată de o atenţionare Cod galben instabilitate atmosferică temporar accentuată

Mai mult de jumătate din ţară este vizată de o atenţionare Cod galben instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul zilei de miercuri, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul orar 12:00 – 21:00, în zone din 26 de judeţe din Banat, Crişana, Transilvania, nordul Munteniei şi al Olteniei, dar şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 litri/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben, unele total, iar altele parţial, sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință