Connect with us

La zi

ANM: Averse, grindină şi intensificări de vânt în toată ţara, până vineri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până vineri dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 25 aprilie, ora 10:00 – 26 aprilie, ora 06:00, va ploua în sudul, centrul şi estul ţării. Vor fi mai ales averse, care în regiunile sud-estice vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra local cantităţi de apă de 15 – 25 l/mp, spun meteorologii.

La altitudini de peste 1.500 de metri, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Valorile de temperatură se vor situa sub mediile multianuale în Capitală, iar temperatura maximă va fi joi în jurul a 17 grade, în timp ce minima va atinge 7 – 8 grade, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti realizată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Pe parcursul zilei şi la începutul nopţii, vor fi înnorări temporar accentuate, averse (în jurul a 10 l/mp) şi descărcări electrice, apoi cerul va deveni variabil.

Vântul va sufla în general moderat, adaugă meteorologii.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință