Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) reaminteşte utilizatorilor de servicii de telefonie şi internet drepturile şi obligaţiile pe care le au atunci când doresc să renunţe la un contract, în contextul sesizărilor frecvente primite de Autoritate de la utilizatori care întâmpină dificultăţi în acest proces.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, contractele de telefonie şi internet au, de regulă, o perioadă iniţială, iar rezilierea înainte de expirarea acesteia poate implica penalităţi. Doar în cazul contractelor încheiate la distanţă sau în afara spaţiilor comerciale ale furnizorilor, retragerea din contract este posibilă în 14 zile de la data încheierii acestuia, fără plata vreunei penalităţi.
ANCOM precizează că odată ce contractul este semnat (olograf sau electronic) într-un magazin al furnizorului, prevederile acestuia devin obligatorii atât pentru utilizator, cât şi pentru furnizor.
„Atunci când doresc încetarea contractului de servicii de telefonie/internet, utilizatorii sunt sfătuiţi să verifice următoarele: dacă a expirat perioada contractuală iniţială, caz în care nu vor fi percepute penalităţi pentru rezilierea contractului; dacă se aplică penalităţi în cazul încetării contractului înainte de expirarea perioadei iniţiale şi care sunt sau cum se calculează acestea; termenul şi modalităţile în care pot depune o cerere de încetare a contractului, precum şi termenul în care este operată efectiv încetarea contractului (de exemplu, 30 de zile de la data depunerii cererii de către utilizator)”, se menţionează în comunicat.
ANCOM arată că este posibil ca, în urma unei negocieri directe, furnizorul să accepte încetarea contractului şi în alte condiţii decât cele stipulate în contract.
Conform instituţiei, legea nu prevede o perioadă „de graţie” de la semnarea contractului într-un magazin al furnizorului pentru încetarea acestuia fără plata penalităţilor de încetare anticipată.
De asemenea, ANCOM reaminteşte utilizatorilor faptul că, înainte de încheierea unui contract la distanţă/în afara spaţiilor comerciale, aceştia trebuie să primească o serie de informaţii (de exemplu, identitatea operatorului, principalele caracteristici ale serviciilor şi produselor care urmează să fie contractate, preţul total al serviciilor şi produselor, condiţiile de livrare şi returnare a echipamentelor achiziţionate etc.), într-o formă clară, uşor de citit şi pe un suport durabil (de exemplu, pe hârtie, prin e-mail, fax).
În cazul acestor contracte, utilizatorii au dreptul de a se retrage din contract, fără a invoca vreun motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la data încheierii contractului. Dacă scopul principal al contractului este achiziţionarea unui echipament (telefon, tabletă, PC etc.), termenul de 14 zile se calculează de la data primirii produsului.
În cazul în care solicită retragerea din contract, în condiţiile de mai sus, utilizatorii nu trebuie să plătească penalităţi pentru încetarea anticipată a contractului. Pe de altă parte, utilizatorii pot avea o serie de obligaţii, după caz, cum ar fi: returnarea către furnizor a produsului achiziţionat împreună cu serviciile sau plata serviciilor utilizate până la data la care au anunţat furnizorul că doresc să se retragă din contract.
ANCOM menţionează că dreptul de retragere dintr-un contract se aplică doar contractelor încheiate la distanţă sau în afara spaţiilor comerciale, utilizatorul fiind obligat să facă dovada faptului că a solicitat retragerea din contract în termenul de 14 zile. După expirarea termenului de retragere, orice solicitare de încetare a contractului se poate realiza în condiţiile contractului încheiat, adică, de regulă, cu plata unor penalităţi dacă nu a expirat perioada contractuală iniţială.
În ceea ce priveşte reclamaţiile, ANCOm subliniază că în cazul oricăror probleme întâmpinate, referitoare la încetarea contractelor sau la retragerea din contractele încheiate la distanţă/în afara spaţiilor comerciale, utilizatorii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorilor. În situaţia în care nu au fost informaţi despre dreptul de retragere dintr-un contract încheiat la distanţă sau în afara spaţiilor comerciale sau aceste cereri nu au fost procesate de către furnizor, utilizatorii se pot adresa ANCOM.
Aspectele legate de valoarea sau calculul penalităţilor percepute pentru încetarea anticipată a contractelor pot fi adresate Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi, după caz, instanţelor de judecată.