Connect with us

La zi

ANAR: Dunărea atinge un maxim de 7.400 mc/s. Durata de propagare a viiturii pe sectorul românesc va fi de cel puţin 7 zile

Debitul Dunării atinge luni un maxim de 7.400 mc/s şi va fi în scădere în perioada imediat următoare, însă specialiştii Apelor Române continuă monitorizarea întrucât durata de propagare a viiturii pe sectorul românesc va fi de cel puţin şapte zile.

„Conform prognozei reactualizate la această oră de colegii de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Dunărea atinge astăzi un maxim de 7.400 mc/s şi va fi în scădere în perioada de timp imediat următoare. Aceste debite vor putea fi tranzitate în siguranţă pe sectorul românesc. Continuăm monitorizarea nivelurilor şi a debitelor Dunării întrucât durata de propagare a viiturii pe sectorul românesc va fi de cel puţin 7 zile. În tot acest timp, linia de apărare împotriva inundaţiilor va fi supusă o perioadă îndelungată presiunii crescute ale apelor Dunării”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR).

În acest context, notează specialiştii ANAR, s-au realizat consolidări ale digurilor la Islaz-Moldoveni, în zona de confluenţă a Oltului cu Dunărea – Apele Române Olt; la Prundu, judeţul Giurgiu (Apele Române Argeş-Vedea) şi în zona localităţii Baital, pe braţul Borcea, judeţul Călăraşi (Apele Române Buzău-Ialomiţa), unde se continuă şi la această oră consolidarea digului.

Potrivit ANAR, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat la mai multe staţii hidrometrice precipitaţii de peste 50 l/mp, dar acestea nu au condus la depăşirea cotelor de apărare.

„În zona judeţului Galaţi, s-au înregistrat precipitaţii de peste 50 l/mp, în aval de zonele afectate, care nu au generat evenimente hidrologice neprevăzute”, precizează Apele Române.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință