Social News
ANAF: Precizări privind bonurile fiscale pentru încasările cu ajutorul cardurilor de credit/debit

Operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale nu au obligaţia să imprime/să înmâneze bonuri fiscale clienţilor pentru încasările realizate prin utilizarea cardurilor de credit/debit, informează Administraţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) într-un comunicat.
La solicitarea clienţilor, utilizatorii pot imprima şi înmâna acestora bonul fiscal.
„Lipsa bonului fiscal tipărit nu afectează drepturile consumatorilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 21/ 1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, extrasul de cont bancar ţinând locul bonului fiscal drept mijloc de probă al achiziţiei”, menţionează ANAF.
De asemenea, în cazul echipamentelor nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce funcţionează exclusiv pe bază de plăţi cu cardul, aparatul de marcat electronic fiscal nu este obligatoriu.
Prin excepţie de la prevederile conform cărora persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate, persoana impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii, cu excepţia cazului în care beneficiarul solicită factura, pentru: livrările de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestările de servicii către populaţie, pentru care este obligatorie emiterea de bonuri fiscale; livrările de bunuri şi prestările de servicii către populaţie efectuate prin echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce funcţionează exclusiv pe bază de plăţi cu cardul.

-
Educatie2 săptămâni ago
Locuri pentru candidaţii romi la şcolile de subofițeri ale Ministerului Afacerilor Interne
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
De ce rom și nu țigan?
-
La zi2 săptămâni ago
Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
Anuța Brânzan, supravieţuitoarea deportării din Transnistria