Social News

ANAF: Ghidul RO e-Transport, amenzi de până la 100.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat ghidul RO e-Transport, amenzile ridicându-se la 100.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor, arată o analiză realizată de compania de consultanţă Mazars.

„Lansat ca parte a unui plan strategic extins, acest sistem este fundamental pentru modernizarea şi eficientizarea proceselor fiscale în România.
Prin implementarea sistemului RO e-Transport, principalul obiectiv al ANAF este de a reduce decalajul fiscal de TVA, prin monitorizarea în timp real a mişcărilor de mărfuri pe drumurile naţionale. Astfel, identificând şi investigând potenţialele cazuri de nereguli sau de fraudă fiscală. Spre deosebire de raportarea în sistemul RO e-Factura, care are la bază un standard european de raportare, RO e-Transport este un sistem dezvoltat local”, se arată în analiza citată.

Potrivit cercetării, un element cheie al RO e-Transport este generarea anticipată de coduri unice fiecărui transport (UIT). Această funcţionalitate oferă posibilitatea de a urmări fiecare transport în mod individual, asigurând o monitorizare eficientă şi precisă a activităţilor comerciale legate de transportul rutier de bunuri.

„Implementarea sistemului a început la 1 iulie 2022, iniţial adresându-se transporturilor de mărfuri considerate cu un risc fiscal ridicat. Începând cu 5 decembrie 2023, sfera de acoperire a sistemului a fost extinsă pentru a include toate categoriile de mărfuri destinate transportului rutier internaţional. Întrucât au existat mai multe discuţii între mediul de afaceri şi autorităţile fiscale privind clarificarea raportărilor în cadrul sistemului, în data de 26 aprilie, ANAF şi Ministerul Finanţelor au publicat Ghidul privind utilizarea sistemului naţional de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport”, a menţionat Mihaela Hampu, Senior Tax Manager, Mazars în România, în comunicatul companiei.

La nivel naţional, obligaţiile declarării datelor cu privire la transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat revin furnizorului din România, în cazul tranzacţiilor interne, sau operatorului economic care transportă, încarcă şi descarcă pe teritoriul României bunuri cu risc fiscal ridicat.

„La nivel internaţional, obligaţiile declarării datelor cu privire la transportul bunurilor revin: destinatarului înscris în declaraţia vamală de import, respectiv expeditorului înscris în declaraţia vamală de export, în cazul bunurilor care fac obiectul operaţiunilor de export. În cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri, această obligaţie revine beneficiarului din România, şi furnizorului din România, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri. Depozitarul trebuie să obţină codul UIT, în cazul bunurilor care fac obiectul tranzacţiilor intracomunitare aflate în tranzit”, a menţionat Daniel Damian, Tax Assistant Manager, Mazars în România.

În cazul persoanelor juridice, se sancţionează cu amendă de la 20.000 de lei la 100.000 de lei, precum şi cu confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate următoarele fapte: nerespectarea prevederilor referitoare la obligaţia utilizatorilor de a declara în sistemul RO e-Transport datele referitoare la transporturile de bunuri ce intră sub incidenţa acestuia, astfel încât să poată fi identificate prin codul UIT; utilizarea de către operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate al acestuia; descărcarea pe teritoriul României a bunurilor care fac obiectul tranzacţiilor intracomunitare aflate în tranzit, cu excepţia celor care fac obiectul depozitării sau formării unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri; declararea în sistemul RO e-Transport a unor cantităţi diferite de cele care fac obiectul transportului de bunuri.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version