Connect with us

Social

ANAF a elaborat procedura de aplicare a acordării eşalonării la plată

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat proiectul de ordin al preşedintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central, modelul de cerere regăsindu-se în Anexa nr. 1 a procedurii, a anunţat miercuri instituţia.

Potrivit sursei citate, cererile depuse de contribuabili, atât înainte, cât şi după publicarea ordinului în Monitorul Oficial al României, sunt analizate de organele fiscale centrale în vederea soluţionării. Astfel, cererile vor putea fi depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, după publicarea ordinului in Monitorul Oficial al României.

Proiectul de ordin a fost elaborat în vederea reglementării procedurii ce trebuie aplicată în mod unitar atât de către contribuabili, cât si de către organele fiscale. De asemenea, prin proiectul de ordin au fost elaborate şi modele de formularele utilizate de organele fiscale pentru soluţionarea cererilor depuse de mediul de afaceri.

Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au elaborat noi măsuri fiscale în vederea sprijinirii mediului de afaceri, aprobate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 181/2020. Una dintre principalele facilităţi fiscale este eşalonarea la plată simplificată, care se acordă pe o perioadă de maxim 12 luni, pentru obligaţiile bugetare datorate după declararea stării de urgenţă.

Adoptarea acestei facilităţi a vizat susţinerea conformării la plată şi menţinerea lichidităţilor financiare pentru revitalizarea activităţii contribuabililor, ca efect al crizei sanitare.

Potrivit sursei citate, condiţiile de acordare ce trebuie îndeplinite debitor sunt:

  • să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancţiunea decăderii şi să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală
  • totodată, nu trebuie să se afle în procedura faliment sau în dizolvare
  • trebuie să aibă depuse toate declaraţiile fiscale şi să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Codul de procedură fiscală                                                                       

Ca avantaj al accesării eşalonării la plată simplificate: este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgenţă, în vederea susţinerii conformării voluntare la plată pentru obligaţiile acumulate în perioada de criză sanitară. Totodată, reprezintă o procedură simplificată de acordare a eşalonării la plată, pentru contribuabilii care şi-au achitat obligaţiile fiscale datorate până la data intrării în starea de urgenţă şi se acordă numai în baza unei cereri la care se poate ataşa o propunere de grafic, fără a fi depuse alte documente.

Termenul de soluţionare este de cel mult cinci zile şi se suspendă executarea silită pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul eşalonării la plată. Pe de altă parte, nu se constituie garanţii, nu se consideră a fi restante obligaţiile bugetare pe perioada eşalonării la plată, iar pe perioada eşalonării la plată contribuabilii trebuie să achite toate obligaţiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată.

Totodată, se poate solicita, de două ori pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, modificarea eşalonării la plată prin includerea în eşalonare a obligaţiilor ce constituie condiţie de menţinere a valabilităţii acesteia şi se poate menţine eşalonarea la plată pierdută, de două ori pe perioada de valabilitate a eşalonarii la plată.

Potrivit sursei citate, un aspect pe care îl vizează eşalonarea simplificată este acela că, această facilitate fiscală poate fi accesată şi de către debitorii care au în derulare eşalonări la plată acordate potrivit Codului de procedură fiscală, prin depunerea unei cereri la organul fiscal. Astfel, în cazul acestora se poate acorda eşalonarea la plată pe o perioadă de maxim 12 luni, numai pentru obligaţiile bugetare datorate după declararea stării de urgenţă, condiţiile mai sus menţionate fiind aplicabile şi în cazul lor.

În acelaşi timp, OUG nr. 181/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 26 octombrie 2020, mai prevede prelungirea măsurilor dispuse prin Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 29/2020, precum şi în Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 48/2020, până la data de 25 decembrie a.c.

Potrivit sursei citate, nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere conform Codului de procedură fiscală, pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate până la data de 25 decembrie 2020.

De asemenea, nu sunt considerate obligaţii fiscale restante, potrivit legii, obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţa Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate până la data de 25 decembrie 2020. Pe de altă parte, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somaţie, poprire şi valorificarea bunurilor la licitaţie, a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, precum şi a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanţe naţionale.

Potrivit ANAF, nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi, conform Codului de procedura fiscala, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare neachitate până la data de 25 decembrie 2020. În acest caz, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. Totodată, se suspendă condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plata acordate potrivit legii. Aceste condiţii se considera îndeplinite dacă debitorii achita obligaţiile aferente în termen de 30 de zile de la încetarea perioadei de aplicare a acestor măsuri fiscale.

Pentru obligaţiile care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, contribuabilii pot solicita modificarea eşalonării la plata, cu condiţia ca cererea sa fie depusă până la expirarea termenului menţionat la pct. 5, prevederile art. 195 din Codul de procedura fiscala aplicându-se în mod corespunzător.

Obligaţiile bugetare care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, inclusiv cele cuprinse în ratele din graficele de eşalonare, nu sunt considerate obligaţii fiscale restante. De asemenea, extinderea rambursării TVA cu control ulterior.

Termenele de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale şi de a cere executarea silită, precum şi cel al contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale, prevăzute de Codul de procedura fiscală, se suspendă sau nu încep sa curgă până la data de 25 decembrie 2020.

„MFP şi ANAF au apreciat ca primordială sănătatea populaţiei şi a mediului de afaceri, sens în care au creat un mecanism de sprijinire a contribuabililor de bună credinţă oferind un pachet de măsuri fiscale, inclusiv amânarea plăţii obligaţiilor bugetare, pentru ca aceştia să nu resimtă puternic efectele negative ale pandemiei. În plus, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au înfiinţat veritabile nuclee de specialişti, care au fost în strânsă legatură cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi care au muncit intens pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor online pentru a fi accesibile şi intuitive, astfel încât contribuabilii să treacă cu bine peste această perioadă dificilă, să rămână sănătoşi atât ei, cât şi familiile şi afacerile lor.”, se menţionează în comunicat.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință