În primul rând, doresc să mă prezint: numele meu este Giani Ardelean, am 25 de ani şi 9 luni, locuiesc în judeţul Maramureş, sat Hideaga şi sunt de etnie romă. Locuiesc încă în satul natal, acolo unde am absolvit şi ciclul gimnazial de 8 clase.
Provin dintr-o familie modestă de romi – cărămidari, fiind sigurul copil al Baroniței şi al lui Alexandru. Mama mea a făcut 7 clase la şcoala din sat, iar tatăl meu, băimărean fiind a urmat ciclul inferior al liceului, adică 10 clase. Încă de mic copil, am fost apreciat în comunitate pentru dragostea pe care o arătăm faţă de şcoală, pentru rezultatele foarte bune la învăţătura şi purtare, fiind mereu printre primi elevi din clasă.
Faptul că un elev de etnie romă este premiant la şcoală din sat era o noutate, nu doar pentru profesori care erau surpinși de acest fapt, dar şi pentru părinţii colegilor mei care până acum erau obişnuiţi să-şi înveţe copii să se ferească de “copii ţigani”, care recunosc că erau catalogaţi drept: elevi agresivi, prost îmbrăcaţi, cu rezultate slabe la învăţătura şi purtare, dezinteres faţă de şcoală. Rezultatele pozitive pe care le obţineam în şcoală, îmi aduceau un respect în comunitate foarte mare, însă invidia părinţilor majoritari nu era de neglijat.
Îmi amintesc cu drag, când la “ëxamenul de capacitate” – susţinut la finele celor opt clase într-un centru regional (localitatea Mireşu Mare) la care au participat elevii din foarte multe şcoli din regiune, am obţinut cea mai mare medie dintre toţi elevi participanţi, iar directorul şcolii şi diriginta mea au ţinut morţiş să mă aştepte pentru a-mi comunica rezultatul, cu mare bucurie.
Să nu credeţi că mi-a fost foarte uşor, deaorece unii profesori erau foarte aspri cu mine şi uneori chiar mă discriminau la note şi metode de examinare, însă tenacitatea şi dragostea faţă de şcoală m-au făcut să reuşesc. Îmi aduc şi acum aminte, cu un gust amar de profesoara de limbă română care pur şi simplu nu acceptă ca un ţigan să fie primul în clasă şi totdeauna încerca să mă obstrucţioneze, nu acceptă să mă trimită la olimpiadă, deşi aveam nota cea mai mare din clasă, ba mai mult înaintea acelui “examen de capacitate” de care vă aminteam mai sus m-a demoralizat total, spunându-mi că locul meu nu este acolo, nici să nu particip, că voi lua notă mică şi o să trag clasa în jos, deşi eu aveam notele cele mai mari, însă eu eram conştient că trebuie să îmi depăşesc condiţia şi că trebuie să demonstrez că eu pot chiar dacă sunt ţigan. Visam foarte mult să mă întâlnesc cu această profesoară, mai târziu în viaţa şi să-i arăt că am reuşit, să-i demonstrez că un ţigan nu este mai prejos decât ceilalţi, iar visul meu a devenit realitate în primul an de master, când într-un supermarket m-am întâlnit cu acea doamnă profesoară (acuma pensionară), pe care am ţinut morţiş să o salut şi să intru în dialog cu dânsa; visul meu a devenit realitate, iar doamna profesoară m-a felicitat şi a început să lăcrimeze, cerându-şi scuze pentru acele momente…!
Faptul că eram printre cei mai buni elevi din clasă, nu m-a făcut să mă feresc de colegii mei ţigani, ba mai mult încă de pe băncile şcoli generale am avut acel spirit de întrajutorare şi în fiecare zi, îi ajutăm la teme sau înaintea fiecărui examen încercam să le explic lecţiile şi îi convingeam să vină la şcoală. Dacă unul dintre ei, lipsea de la şcoală, după ore mergeam la el acasă pentru a-i explica lecţiile învăţate.
Liceul a fost o etapă extrem de importantă în viaţa mea de om, atât profesional cât şi din punct de vedere al maturităţii, al descoperirii mele. Eram un copil nu prea ieşit din sat, nu ştiam să merg singur în oraş, îmi era frică încă să mă gândesc că trebuie să plec din sat la oraş pentru a face şcoală. Recunosc că m-am adaptat foarte greu cu mediul urban cu noii colegi, cu liceul în general, însă nu regret niciodată că am făcut liceul, iar dacă aş mai putea să repet încă odată, aş alege acelaşi liceu, aceiaşi colegi, acelas oraş…!
În toamna anului 2004, am păşit pentru prima dată pe coridorul Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” din Baia Mare – singura “Școală Europeană” la acel moment din judeţul nostru. Am ocupat un loc la profilul “filologie” foarte greu, deaorece concurenta era foarte mare, 5 elevi pe un loc, iar eu am reuşit având o medie foarte mare, putând altfel să ocup orice loc, la oricare liceu din judeţ. Poate vă întrebaţi, de ce nu am accesat locurile speciale acordate romilor, însă eu nu știam de existenţa acelor locuri. Vă mărturisesc că eram primul elev de etnie romă din istoria acestui prestigios liceu; nu îmi ascudeam identitatea, pentru că scopul meu era încă din şcoala generală bine definit: “vreau să ajung mare, vreau să fiu un ţigan important în societatea românească şi îmi doresc să arăt lumii întregi ca ţigani pot reuşi prin educaţie”, voiam altfel să fiu un model pentru ceilalţi…
Susţin că am avut şi susţinerea părinţilor, a bunicilor, a întregi familii pentru a merge la şcoală; bineînţeles că gura rea a celorlalţi romi din comunitate vorbea, replicând către părinţii mei: “nu îţi strica banii cu el pe drumuri, că nu o să reuşească” sau “” ce rost să facă atâta şcoală, că doar nu o să fie doctor”, etc.
Faptul că am reuşit să termin liceul cu o medie foarte mare, iar examenul de bacalaureat l-am absolvit cu o medie aproape maximă, nu m-a făcut decât să îmi continui ideea de a fi mare prin şcoală şi m-am înscris la facultate.
Nu mi-e ruşine să vă spun că am reușit să intru la facultate în Cluj Napoca, la UBB, Facultatea de Ştiinţe Politice – specializarea Administraţie Publică, nu pe locurile pentru romi, ci pe o medie destul de îndrăzneaţă, însă după doar 2 luni de zile am renunţat, deoarece nu mai aveam nicio sursă de venit, iar părinţii mei nu m-au mai putut ajuta cu întreţinerea, transportul, cazarea, etc. A fost o perioadă extrem de dificilă în viaţa mea, visul meu era să termin la Cluj la UBB, încă de mic copil, simţeam ca în interiorul meu se prăbuşeşte ceva, eram fără chef, mă simţeam neîmplinit. Nu m-am oprit din studii, am reuşit să mă transfer în Baia Mare la UNBM, Facultatea de Litere – specializarea comunicare şi relaţii publice, fără să pierd anul în curs, însă recunosc că şi acuma mi-e greu să mă gândesc că nu am putut continua la UBB…! La facultatea de la Baia Mare am accesat locurile speciale pentru romi, nu pentru că nu aveam o medie suficient de mare, ci tocmai pentru a crea un precedent, pentru a stimula elevi de etnie romă să îşi asume identitatea şi de a accesa acele locuri.
În semestrul doi, an primului an universitar, datorită faptului că eram ocupant al unui loc special alocat romilor, am fost identificat de Loredana Mihaly, o doamnă respectată şi cu un deosebit simţ al educaţie, pentru a participa la cursuri de calificare în vederea ocupării unui job de profesor de limba români la Şcoală V. Alecsandri din Baia Mare; am urmat aceste cursuri în jud. Bihor, Oradea, alături de dna prof. Mihaly Loredana pe care eu o consider mentorul meu. Nu am profesat la şcoală, deoarece după o zi de practică, am constatat că nu e locul meu aici, nu îmi place, eu trebuie să fac altceva…! Acesta este momentul cheie din viaţa mea, dna aceasta respectabilă mi-a ridicat mingea le fileu, făcându-mă astfel cunoscut în judeţ ca un tânăr ţigan, care urmează o şcoală, un ţigan cu potenţial.
După câteva luni am fost contactat de Asociaţia Partida Romilor, mai exact de unchiul meu Radu Chereji care mi-a propus să aplic la Agenţia Naţională pentru Romi prin Primăria Municipiului Baia Mare pentru funcţia de expert local pentru problemele romilor. Am reuşit să ocup această funcţie în urma unui exmen, susţinut la Cluj, iar pentru o perioadă de 2 ani am lucrat aici, câştigând astfel respectul şi încrederea comunităţii de romi, dar şi a reprezentanţilor instituţiilor locale.
Aici, la Primăria Baia Mare (SPAS) am avut norocul să întâlnesc o persoană minunată, de la care am câştigat foarte multă experiență şi informaţii, era şeful meu de birou Sorin POP.
Pe parcursul celor doi ani, petrecuţi la Primăria Baia Mare, am avut prilejul de a mă integra foarte mult în viaţa comunităţilor de romi, am început să cunosc problemele oamenilor din comunitate, am început să mă ataşez de viaţa lor şi oarecum problema lor este şi problema mea.
Faptul că am dovedit că sunt o persoană serioasă, de încredere şi capabilă de a gestiona problemele comunităţilor de romi, m-a făcut să mă implic şi mai adânc în problematica romilor şi pe parcurs am fost ales în mai multe funcţii de conducere la nivelul Asociaţiei Partida Romilor, devenind astfel o voce a comunităţilor de romi, o persoană de contact pentru comunitatea romă.
Problematica romilor mă preocupă zi de zi, problema ţiganilor mei este şi problema mea, deoarece ei sunt sângele meu, iar scopul meu este acela de a-i ajuta să – şi îşi depăşească condiţia, iar în acest sens cheia succesului este EDUCAŢIA!
Problematica romilor am abordat-o şi în lucrarea mea de licenţă care se inituleaza: “Schimbarea comportamentului de grup în comunităţile de romi din Baia Mare, prin marketing social”; pot să zic că am avut un succes foarte mare cu această temă de licenţă, deoarece în primul rând am reuşit să surprind comisia de examinare şi să iau nota 10 (zece), iar în al doilea rând această temă a devenit subiect de discuţii în mai multe seminarii şi foarte mediatizată la nivelul mass-mediei locale.
Aşadar, în vara lui 2011 eram deja licenţiat în comunicare şi relaţii publice, însă cum educaţia este cheia succesului, am hotărât să urmez cursurile de master în cadrul aceleiaşi universităţi, specializarea “Drepturile omului, pace şi toleranţă”. Am hotărât să urmez aceasta specializare deoarece drepturile omului mă preocupa în munca mea zilnică, este imperios necesar să cunosc drepturile pe care le au romi, însă de fiecare dată obişnuiesc să ataşez fiecărui drept câte-o obligaţie.
Teza mea de disertaţie a avut ca temă de dezbatere: “Drepturile omului în perspectiva comunităţilor de romi”, în cadrul căruia am dorit să subliniez unele noţiuni cheie, cum ar fi: stereotipiile, prejudecăţile, marginalitate socială, stima de sine, discrimininarea, autoexcluderea, etc.
Actualmente lucrez ca expert pentru problemele romilor, la Primăria Satulung, aici acasă unde m-am născut eu, unde îmi place să locuiesc şi să trăiesc, unde comunitatea mă cunoaşte şi îmi recunoaşte meritele.
În viitor, îmi doresc foarte mult să urmez cursurile de doctorat, deoarece cheia succesului este educaţia!
Pe scurt, aceasta este povestea mea!
Cu siguranţă, puteam să intru în detalii, însă aici v-am relatat doar câteva dintre etapele vieţii mele, poate într-o carte viitoare voi reuşi să vă împărtăşesc mai multe întâmplări şi partea familiară. Am pus accent pe partea de formare şi cea profesională, tocmai pentru a evidenţia faptul că eu prin educaţie am reuşit!
Sloganul meu este:
“Educaţia este arma tinerilor romi”