Praznicul Adormirii Maicii Domnului, cel mai de seamă dintre praznicele Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, este sărbătorit de Biserică în 15 august.
„După săvârşirea tuturor tainelor mântuirii noastre şi după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maria, Maica Lui şi Mijlocitoarea mântuirii noastre, vieţuia în Biserica creştină, care începuse a-şi răspîndi numele prin toată lumea, veselindu-se pentru slava Fiului şi Dumnezeului său”. (Vieţile Sfinţilor)
Şi apropiindu-se de adormirea sa, după mult timp de la Înălţarea la ceruri a Fiului său, Maica Domnului dorea ca să iasă din trup şi să se ducă la Dumnezeu. Ea se ruga Domnului cu căldură, ca să o ia şi pe ea la Dânsul din valea aceasta a plângerii, şi s-o ducă în bucuriile cele de sus şi nesfârşite.
„Deci, vieţuind în casa Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, ieşea adeseori la Muntele Măslinilor, de unde Fiul ei, Iisus Hristos Domnul, S-a înălţat la ceruri, şi acolo îşi făcea rugăciunile sale cu dinadinsul. Odată, rugându-se ea cu căldură pentru a sa dezlegare din trup şi trecerea mai iute către Hristos Dumnezeu, i-a stat înainte Sfântul Arhanghel Gavriil, care i-a fost ei din pruncie slujitor şi hrănitor întru Sfînta Sfintelor, binevestitor al întrupării lui Dumnezeu şi nedepărtat păzitor întru toate zilele vieţii sale. Acela cu prealuminoasă faţă, aducându-i de la Domnul cuvinte făcătoare de bucurie, i-a vestit ei mutarea, care degrabă avea să fie după trei zile”. (Vieţile Sfinţilor)
Dar moartea cea trupească nu va stăpâni peste dânsa, i-a spus Arhanghelul Gavriil, precum n-a stăpânit nici cea sufletească; semnul ei de dănţuire asupra morţii, va fi acesta: printr-un somn de puţină moarte adormind, dintr-acela se va deştepta ca dintr-un somn şi, scuturând de la ochi stricăciunea mormântului, va vedea viaţa cea fără de moarte şi slava, în lumina feţei Domnului.
Binevestitorul i-a dat atunci un dar din rai, care era o stâlpare dintr-un copac de finic, strălucind cu multă lumină, ca ea să fie dusă înaintea patului, când preacinstitul şi preacuratul ei trup va fi petrecut spre îngropare.
La început a spus aceasta lui Ioan, Sfântul Ioan Evenghelistul, fiul cel încredinţat de Hristos, şi i-a arătat stâlparea cea luminoasă, primită de la înger. După aceea au aflat de plecarea ei toate rudeniile de pretutindeni, precum şi o mulţime de credincioşi, care s-au strâns la casa Sfântului Ioan, împrejurul Maicii Domnului, cu multă plângere.
„Însă ea le poruncea să nu plângă, ci să se bucure pentru moartea ei că, stând mai aproape şi înaintea scaunului lui Dumnezeu, privind faţă către faţă pe Fiul şi Dumnezeul Său şi vorbind gură către gură, va putea cu mai multă înlesnire ca să se roage şi să milostivească bunătatea Lui. Ea îi încredinţa pe cei ce plângeau că, după mutarea sa, nu-i va lăsa sărmani; dar nu numai pe aceia, ci pe toată lumea o va cerceta, o va privi şi va ajuta celor din primejdii. Cu aceste cuvinte mângâietoare, pe care le grăia către cei ce stăteau de faţă şi plângeau, ridica mâhnirea din inimile lor şi le potolea tânguirea cea cu lacrimi”. (Vieţile Sfinţilor)
În acel timp s-a făcut deodată un zgomot foarte mare, ca de tunet, şi mulţime de nori a înconjurat casa; căci cu dumnezeiască poruncă, sfinţii îngeri, luând pe Sfinţii Apostoli de la marginile lumii, i-au adus pe nori în Ierusalim, şi i-au pus la Sion înaintea uşilor casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
„Văzându-se unul pe altul, se bucurau şi se întrebau care este pricina pentru care i-a adunat Domnul. Ieşind la ei Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, i-a sărutat cu bucurie şi cu lacrimi, spunându-le că s-a apropiat vremea ducerii de la cele pământeşti a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. (Vieţile Sfinţilor)
În clipa în care Domnul Însuşi S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt, îi zicea să nu se teamă de puterile satanei, care sunt călcate de picioarele ei, ci să treacă cu îndrăzneală de la pământ spre cele cereşti; pentru aceea o chema cu dragoste.
Atunci, a rostit ea cu bucurie: „‘Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea’. Şi iarăşi a zis cuvântul ei cel vechi: ‘Fie mie acum după cuvântul tău!’ Deci, s-a culcat pe pat şi, veselindu-se negrăit pentru vederea prealuminatei feţe a Domnului şi a Fiului său Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce către Dânsul şi din bucurie duhovnicească, preasfântul său suflet l-a dat în mâinile Fiului său. Însă nicio durere trupească n-a avut, ci a adormit ca într-un somn dulce”. (Vieţile Sfinţilor)
Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Mulţime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei şi de venirea apostolilor.
„De aici au dus-o în locaşul cel mai sfânt din Ghetsimani. Iarăşi şi aici urmară sărutări, îmbrăţişări şi laude, sfinte cântări, multe rugăciuni şi plânsete, râuri de lacrimi izvorâte din dor şi pline de îndurerare. Şi era de văzut ploaie de lacrimi vărsate râuri. Şi astfel trupul cel preasfânt este aşezat în preaslăvitul şi preaminunatul mormânt. Şi de aici, a treia zi, este ridicat în sălaşurile cele cereşti”. („A doilea Cuvânt de laudă al Sfântului Ioan Damaschinul la Adormirea Maicii Domnului”.
