Educatie

Academia Română: 10 burse acordate în anul şcolar 2024 – 2025 elevilor performanţi, din medii defavorizate

Academia Română lansează cel de-al treilea apel de acordare a burselor pentru elevii performanţi, cu rezultate şcolare excepţionale, care trăiesc în medii defavorizate.

Potrivit unui comunicat, acordarea de burse pentru elevii studioşi face parte din Programul „Academia Română în dialog cu tinerii”, care vizează susţinerea elevilor talentaţi, cu potenţial cognitiv deosebit.

Academia Română doreşte să identifice elevii cu rezultate de excepţie, care au nevoie de sprijin financiar pentru continuarea studiilor la nivel de excelenţă.

În anul şcolar 2024 – 2025 vor fi acordate 10 burse, în valoare de câte 1.000 de lei lunar.

Criteriile de selecţie sunt: rezultatele performante la concursuri şi olimpiade şcolare judeţene, naţionale şi internaţionale; rezultatele şcolare excelente (media anuală cel puţin 9,50); venitul per membru al familiei sub nivelul mediu naţional; intervalul de şcolarizare: clasele IX-XII şi, pentru cazuri excepţionale, clasa a VIII-a.

Dosarele de candidatură vor fi transmise până cel târziu la data de 30 aprilie şi trebuie să cuprindă: o scurtă scrisoare motivaţională a elevului aplicant; copii după diplomele care certifică rezultatele obţinute la olimpiadele judeţene, naţionale şi/sau internaţionale; un document din care să reiasă situaţia şcolară din ultimii doi ani, emis de unitatea şcolară; o declaraţie pe proprie răspundere din partea susţinătorului legal, care să ateste situaţia materială.

Elevii selectaţi pentru bursele şcolare 2024 – 2025 vor avea oportunitatea de a participa şi la şcoala de vară organizată de Academia Română la Centrul Cultural şi de Dezvoltare Durabilă „Ţara Haţegului-Retezat”, cu durata de o săptămână, unde se vor întâlni cu membri ai Academiei Române şi vor lua parte la diverse excursii tematice, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version