Aproximativ 380.000 de evrei au pierit ucişi de autorităţile române în perioada celui de-al doilea război mondial în cea mai cumplită operaţiune de epurare în masă a fiinţei umane, care a fost Holocaustul. În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 672 din 5 mai 2004, a fost aprobată data de 9 octombrie (dată ce marchează începutului deportărilor evreilor în Transnistria, în anul 1941), pentru comemorarea oficială, în plan naţional, a Zilei Holocaustului.
Stenogramele Consiliului de Miniştri din anul 1941 au consemnat atitudinea şi viziunea oficialilor regimului antonescian, despre ceea ce a reprezentat „problema evreiască”.
Pe 15 aprilie 1941, Ion Antonescu susţinea, în Consiliul de Miniştri, următoarele: ”Dau drumul mulţimei să-i masacreze. Eu mă retrag în cetatea mea şi după ce-i masacrează pun iarăşi ordine”.
De asemenea, pe 25 iunie 1941, Mihai Antonescu sublinia că Generalul începuse deja să-i scoată pe toţi evreii din comunele rurale din: Moldova, Basarabia şi Bucovina. La rândul său, Generalul Ion Antonescu susţinea public următoarele: ”am să fac o operă de curăţire totală şi de evrei şi de ucrainieni, greci şi găgăuţi, care rând pe rând trebuie să fie evacuaţi din ţară”.
În acest sens, regimul antonescian punea problema evacuării totale a evreilor din regiunile ocupate împreună cu armata germană, din Basarabia şi Bucovina, susţinând că:
„Basarabia nu va avea nici un picior de evrei. Evreii care au fost scoşi din viaţa economică au fost puşi la muncă. Dacă nu pot să o facă plătesc. Acela care nare posibilitatea să plătească, plăteşte comunitatea, dacă nu este expediat din ţară, pentru că noi nu ţinem paraziţi în ţară. La început este ţinut în lagăr şi apoi expulzat dacă nu plăteşte comunitatea pentru el”.
Pe parcursul anilor 1941, s-au luat măsuri concrete împotriva evreilor, cu numeroase victime în rândul acestora.
”Deocamdată au plecat jidanii de la Iaşi. Am destule greutăţi cu cei care i-am dus la Bug. Numai eu ştiu câţi au murit pe…”, declara Ion Antonescu, pe 13 noiembrie 1941.
Practic, era începutul „trenurilor morţii” şi implicit al uciderii în masă al evreilor. În perioada 27-29 iunie 1941, a avut loc „Pogromul de la Iaşi”, iniţiat de Ion Antonescu, şeful statului român. Alegerea Iaşiului, drept un început al atrocităţilor anti-evreieşti, nu a fost întâmplătoare.
Potrivit datelor cuprinse în recensământul din 1930, municipiul Iaşi avea o populaţie de peste 102.000 de locuitori, din care aproximativ 34.000 erau evrei. Pe baza principiilor de epurare etnică iniţiate de Ion Antonescu în Basarabia şi Bucovina, Iaşiul a fost şi inclus în acest program cumplit de epurare etnică.
Pogromul de la Iaşi şi iadul contra evreilor
Pe 25 iunie, jandarmii din Iaşi au sfătuit populaţia românească şi creştină să-şi însemneze casele cu semnul crucii, tocmai pentru a fi recunoscuţi evreii. Pe 26 iunie 1941 au început inclusiv în presa ieşeană instigările la pogrom. Pe 27 iunie 1941 s-a declanşat „iadul contra evreilor”.
Totul a început cu percheziţiile comandate de prefectul judeţului Iaşi, colonelul Dumitru Captaru. În aceeaşi zi, după ce România intrase în război de partea Germaniei hitleriste, Antonescu a telefonat la Iaşi şi a ordonat ”curăţarea Iaşiului de evrei”.
Pe 27 iunie, soldaţi români de la Iaşi au omorât 400 de evrei lângă Sculeni. Victimele au fost jefuite şi bătute, iar mai apoi obligate să-şi sape groapa şi executate. Mai apoi pe 28 iunie, autorităţile, dar, şi cu ajutorul unei părţi a locuitorilor Iaşiului, au început masacrele în oraş. Mulţi evrei au fost bătuţi şi omorâţi în case şi pe străzile din Iaşi.
Alte mii au fost duşi cu forţa la sediile de poliţie şi arestaţi. Totodată, evreii au fost jefuiţi şi lăsaţi fără bunurile acestora de valoare. De asemenea, pe 29 iunie, în ”Duminica neagră”, mii de evrei din arest au fost împuşcaţi de soldaţi.
Se presupune că aproape 8.000 de evrei au fost omorâţi în arest, şi încă 5.000 în ziua precedentă pe străzi, înjunghiaţi, împuşcaţi şi bătuţi.
Restul au fost duşi cu forţa către ”trenurile morţii”. 7.000 de evrei au fost duşi în Gara din Iaşi şi băgaţi cu forţa în vagoanele pentru vite. Au fost închişi, fără apă şi mâncare. O garnitură urma să plece către Iaşi, iar cealaltă către Podul Iloaiei.
Fără aer şi însetaţi în plină vară, mii de evrei au murit sufocaţi în trenurile morţii. Cei decedaţi erau aruncaţi direct din tren şi băgaţi în gropi comune.
Nimeni nu avea voie să se apropie de garniturile de tren şi să dea ajutor muribunzilor. Doar o mie au supravieţuit ”trenurilor morţii”.
Documentele de arhivă subliniază faptul că circa 14.000 de evrei au fost omorâţi în cadrul „Pogromului de la Iaşi”. La toate acestea, se adaugă şi alte peste 44.000 de victime, din localităţile din Basarabia. Totodată, evreii din Basarabia şi Bucovina, ca parte a planului de epurare a lui Ion Antonescu, au fost încolonaţi şi deportaţi în Transnistria. Aici, mii de evrei şi rromi au fost lăsaţi să moară în condiţii inumane de către autorităţile regimului antonescian.