Cercetarile recente privind participarea scolara a copiilor de etnie roma indica o stare de fapt ingrijoratoare: copiii romi au o probabilitate mai mare decat colegii de alta etnie de a abandona scoala.
4 din 5 copii nescolarizati sunt de etnie roma. Iar un nivel semnificativ mai mic de participare scolara al copiilor romi se intalneste atat la invatamantul primar cat si la cel secundar si superior. Dincolo de participarea scolara propriu-zisa, s-a observat un clivaj intre atitudinea favorabila fata de educatie a parintilor si practica abandonului scolar al copiilor.
Raportul este structurat in trei parti distincte: primul capitol vizeaza educatia timpurie (cresa si gradinita), cu accent pe factorii motivatori si cauzele neinscrierii si ale slabei participari prescolare.
Cel de-al doilea capitol cuprinde educatia scolara, cu referire la factorii motivatori si demotivatori ai participarii scolare si la cauzele neinscrierii si abandonului scolar, dar si aspecte ale relatiei dintre participarea scolara si statutul socio-economic al parintilor, posesia actelor de identitate, participarea copiilor la muncile din gospodarie si din afara gospodariei, perceptia parintilor asupra varstei dezirabile pentru casatorie, satisfactia parintilor fata de scoala si oferta scolara in general.
A treia parte aduce date despre discriminarea in educatie – perceptia parintilor asupra discriminarii etnice in scoala, tendinte ale segregarii scolare, cunoasterea legislatiei antisegregare de catre parinti.