Connect with us

Social

3.772 de persoane, angajate prin intermediul AMOFM Bucureşti, în primele două luni din 2024

Un număr de 3.772 persoane, dintre care 1.930 femei, au fost angajate în primele două luni ale acestui an prin intermediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti.

Conform unui comunicat al AMOFM Bucureşti, din totalul persoanelor ocupate în primele două luni ale acestui an, 1.592 au peste 45 de ani (peste 55 ani, 573), 1.068 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 896 au între 30-35 de ani, 91 au între 25 şi 30 de ani (din care 47 tineri NEETs), iar 125 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 55 tineri NEETs).

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale – 1.376, studii profesionale – 773, iar 942 au studii superioare. Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AMOFM Bucureşti, în perioada 1 – 29 februarie a.c., 1.383 (36,66%) fac parte din categoria celor greu ocupabile.

„Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AMOFM Bucureşti. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă, în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată ulterior”, se menţionează în comunicat.

În primele două luni ale acestui an, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7.511 persoane.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință