Social

217 milioane de euro, alocaţi din PNRR pentru reabilitarea blocurilor

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a alocat, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, 217 milioane de euro pentru reabilitarea blocurilor şi a clădirilor publice

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a alocat, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, 217 milioane de euro pentru reabilitarea blocurilor şi a clădirilor publice, a anunţat ministrul Cseke Attila.

Potrivit unui comunicat al MDLPA, Cseke Attila a precizat că a fost elaborată Strategia naţională de reducere a riscului seismic şi va fi asigurată operaţionalizarea capacităţii statului pentru proiectare, licitaţie şi execuţie a lucrărilor de reabilitare seismică.

„Legile şi măsurile în vigoare nu s-au dovedit a fi eficiente. România nu a făcut progrese semnificative în acest domeniu. Au fost reabilitate doar câteva zeci de clădiri în ultimele decenii. Am elaborat soluţii mult mai eficiente”, a afirmat ministrul la evenimentul organizat de Academia Română cu prilejul comemorării a 45 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, conform sursei citate.

Cseke Attila a mai precizat că se va evalua numărul clădirilor de risc seismic I şi II, menţionând că, doar pe baza unei evaluări clare a situaţiei, se poate stabili o prioritate a investiţiilor.

Totodată, ministrul a menţionat că pachetul legislativ în domeniu, aflat în circuitul de avizare interministerial, prevede crearea un program multianual, cu finanţare nerambursabilă şi integrală de la stat, prin care se vor reabilita nu doar blocuri de locuinţe, ci şi clădirile publice şi private, inclusiv cele clasificate în riscul seismic II.

„Reabilitarea clădirilor se va face integrat. Lucrările de intervenţie asupra clădirilor vor include eficientizarea energetică, reducerea riscului seismic şi asigurarea siguranţei la incendiu. Vrem rezultate în acest domeniu, nu clădiri care reprezintă un risc pentru populaţie”, a spus Cseke Attila, conform comunicatului.

Lucrările vor fi finanţate de Ministerul Dezvoltării, cu fonduri alocate prin PNRR, în valoare totală de 217 milioane de euro, conform proiectului Strategiei Naţionale de Reducere a Riscului Seismic, publicat pe site-ul ministerului, din care vor fi reabilitate aproximativ 100 blocuri şi 250 clădiri publice, arată MDLPA.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version