Connect with us

Asul de trefla

21 Decembrie 1989 – Prima zi a Revoluţiei Române în București

La 20/21 decembrie 1989, Comitetul Municipal al Partidului Comunist Român (PCR) decide organizarea, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al PCR, a unui mare „miting popular” care să condamne „acţiunile huliganice” de la Timişoara.

Desfăşurarea mitingului este transmisă în direct la radio şi televiziune, în timp ce de la balconul Comitetului Central al PCR, Ceauşescu începe un discurs despre realizările „societăţii socialiste multilateral dezvoltate” şi despre binefacerile regimului comunist. Discursul este întrerupt de huiduieli şi fluierături ale grupurilor de protestatari, constituite spontan.

În acelaşi timp, Elena Ceauşescu face încercări disperate pentru a-i linişti pe participanţi. Panica se generalizează, Nicolae Ceauşescu părăseşte balconul de la care vorbea, iar transmisia de la radio şi televiziune este întreruptă. După câteva momente, Nicolae Ceauşescu reapare în balconul Comitetului Central şi îşi reia cuvântarea. Se reiau şi transmisiile de televiziune şi radio. Într-un act de disperare, Ceauşescu promite „măsuri de creştere a nivelului de trai”, între care majorarea retribuţiei minime cu 200 lei pe lună şi a alocaţiei pentru copii cu 30 şi 50 lei în raport cu numărul de copii şi venituri.

Mitingul se sparge, iar pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democraţie şi împotriva dictaturii. La ora 14.00, în centrul oraşului, apar primele blindate şi autoamfibii.

În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, se adună în apropierea Hotelului Intercontinental din Piaţa Universităţii, unde ridică o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie. Forţele de ordine primesc ordinul să „cureţe zona”. În cursul nopţii, se trage asupra demonstranţilor de la „Intercontinental” şi din Piaţa Universităţii, fiind înregistraţi morţi şi răniţi. De asemenea, numeroşi manifestanţi sunt arestaţi şi duşi la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureştiului.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință